Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, prof.univ.dr. Anca Buzoianu a publicat un mesaj de suflet după trecerea în neființă a unuia dintre cei mai îndrăgiți pediatrii clujeni.
„Rămas bun, domnule Decan Nicolae Miu! Ați fost mentorul meu, călăuzindu-mă și încurajându-mă în parcurgerea tuturor etapelor profesionale – de la specializare și primariat până la doctorat. Cu dăruirea dumneavoastră remarcabilă, ați avut un rol esențial în formarea mea profesională, ghidându-mă în fiecare examen și contribuind la dezvoltarea competențelor mele medicale și academice. Privesc cu recunoștință la tot ceea ce am învățat de la dumneavoastră, ca medic pediatru și decan. Dedicarea și căldura cu care v-ați ocupat de micii pacienți, precum și de studenți și medicii rezidenți, reprezintă un model și o sursă de inspirație pentru orice medic și cadru didactic. Cu admirabilă expertiză, ați iluminat calea noastră în domeniul medicinei, fiind ghidul și susținerea noastră în călătoria profesională.
Școala medicală clujeană vă datorează foarte mult, la fel și miile de pacienți pe care i-ați vindecat, cum au fost și copiii mei. Din clipa nașterii lor, ați avut grijă de ei, oferindu-le îngrijirea necesară chiar și în toiul nopții, dovedindu-vă devotamentul și iubirea față de copii și de nobila profesiune de medic. Vă mărturisesc că v-am iubit foarte mult, iar amprenta pe care ați lăsat-o în viața mea și a familiei mele este inestimabilă. Suntem profund recunoscători pentru toată susținerea, îndrumarea și afecțiunea pe care ni le-ați oferit.
Prin devotamentul dumneavoastră exemplar, ați redefinit standardele în domeniul pediatriei, lăsând o amprentă de excelență în comunitate. Ați realizat atât de multe lucruri, cât alţii ar face în mai multe vieți, și nu există suficiente cuvinte pentru a exprima respectul și prețuirea pe care vi le purtăm.
Veți rămâne mereu în inimile noastre, iar contribuția dumneavoastră remarcabilă la sănătatea și educația medicală va continua să inspire generații întregi” arată rectorul UMF Cluj.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.