Străinii trag la UMF Cluj: 8 candidați străini pe un loc la medicină dentară, în limba franceză

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca anunță finalizarea concursului de admitere a candidaților internaționali. Anul acesta, 2180 de tineri au candidat pentru a ocupa unul dintre cele 605 locuri scoase la concurs pentru programele de studii de licență în limba franceză (355 de locuri) și limba engleză (250 de locuri), din anul universitar 2023-2024.

UMF „Iuliu Hațieganu” este universitatea cu cel mai mare număr de studenți internaționali, cu peste 3000 de studenți, din 60 de țări, de pe 6 continente.

Candidații din acest an au provenit din 89 de țări, cei mai mulți venind din Franța, Germania, Elveția, Suedia, Italia, Belgia, Grecia, Israel, Maroc, Tunisia, India, Algeria și Siria. Aceștia au putut opta pentru trei programe de studii de licență, cu predare în limba engleză sau franceză: Medicină, Medicină dentară și Farmacie.

La programul de studiu Medicină, au fost disponibile 400 de locuri și au fost evaluate 1278 de dosare. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la programul de studiu Medicină în limba franceză, cu 4 candidați pe un loc. La Medicină Dentară, s-au înscris 769 de candidați pentru 125 de locuri, iar concurența cea mai mare a fost tot la linia de studiu cu predare în limba franceză, unde au concurat 8 candidați pe un loc. La programul de studiu în Farmacie în limba franceză au fost scoase la concurs 80 de locuri, la care s-au înscris 117 candidați.

Loading

1 Comment

Add Yours
  1. 1
    Advertoriale

    Felicitari candidatilor pentru aprobarea programelor de la UMF „Iuliu Hatieganu”! Aceasta universitate este o destinatie internationala de top atractiva pentru studentii straini datorita ofertei academice moderne si complexe si programelor pasive de studii, precum si mai multor oportunitati de dezvoltare profesionala. Acest succes arata ca UMF „Iuliu Hatieganu” devine o universitate de referinta la nivel international. Cu siguranta, acestia se vor bucura de o experienta minunata in Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *