Manager de spital: Medicii români care pleacă în străinătate să fie obligați să achite școlarizarea din țară

Managerul Spitalului „Sfântul Sava” din Pantelimon, Alina Ion, consideră că medicii români care vor să profeseze în străinătate ar trebui să primească certificatul doar după ce achită statului român cheltuielile cu școlarizarea pe durata rezidențiatului.

„Sute de milioane de euro cheltuiește statul român cu școlarizarea medicilor. Dacă în 1990, în România profesau în jur de 39.000 de medici, în ultimii zece ani, țara noastră a pierdut 40.000 de medici, care au ales să plece în străinătate, după ce și-au încheiat studiile de specialitate. Susțin întrutotul libertatea, deci și libertatea de mișcare a medicilor. Însă, la fel de ferm, susțin și că românii merită să fie tratați bine, în conformitate cu eforturile financiare pe care le fac pentru a pregăti specialiști”, a scris managerul, sâmbătă, pe contul său de Facebook.

„Studiile de specialitate în medicină comportă cheltuieli mari din partea statului, în primul rând cu salariile pe care le plătește lunar medicilor rezidenți. În fiecare lună, medicii rezidenți primesc între 6.000 și 9.000 – 10.000 lei. Deci, primesc salarii atât de mari, în timp ce se pregătesc, în timp ce nu au responsabilitate pentru viața bolnavilor, în timp ce învață meserie de la medicii specialiști. Nu învață gratis, ca în facultate. Primesc bani pentru că se pregătesc să devină medici primari, specialiști. Acești bani nu pică din cer, ci vin de la fiecare dintre noi, prin contribuții deloc puține plătite statului. Consider că ar fi normal ca acești tineri medici să dea ceva înapoi statului care i-a susținut și, indirect, fiecărui pacient în parte”, a continuat aceasta.

Alina Ion consideră că libertatea de mișcare nu poate fi îngrădită, dar datoria pe care o au medicii față de țara lor, trebuie plătită: „Principiul este cât se poate de simplu: orice medic care s-a specializat pe banii statului român, dar care nu dorește să profeseze în România, să aibă două variante: 1. să profeseze în România, după terminarea studiilor, o perioadă minimă egală cu durata rezidențiatului, a specializării pe care a efectuat-o pe bani publici; 2. să primească certificatul de bune practici în vederea practicării profesiei de medic în afara țării doar după ce achită statului român cheltuielile cu școlarizarea pe durata rezidențiatului”, propune managerul.

„Altfel, înseamnă că noi, țara aflată pe penultimul loc din Uniunea Europeană, din punct de vedere al nivelului de trai, susținem cu bani grei specialiștii în medicină din cele mai bogate țări ale lumii. 40.000 de medici români profesează astăzi în cele mai dezvoltate state, precum Germania, Franța, Belgia, Marea Britanie, și nu este deloc corect”, a conchis aceasta.

Loading

1 Comment

Add Yours
  1. 1
    Alea jacta est

    Toata stima, doamna doctor!
    Ideea e că nimeni nu pleacă de la bine, de la prea multe posturi, de la prea mult respect pe care le au în țară. Diploma de specialist în țară înseamnă un șomaj cu foarte mulți ani de studiu în spate. De asemenea, mulți pleacă să (re)învețe ceea ce ar fi trebuit să-i învețe sistemul românesc – asta pe ramurile chirurgicale.
    Cu respect,
    Un viitor specialist pe 2 ramuri chirurgicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *