Vineri, 1 iulie 2022, odată cu punerea în funcțiune a 𝗮𝗻𝗴𝗶𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗶̂𝗻𝗮𝗹𝘁𝗮̆ 𝗽𝗲𝗿𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗽𝘂𝗹 𝗚𝗘 𝗜𝗻𝗻𝗼𝘃𝗮 𝟱𝟰𝟬, intrat recent în dotarea SCJU Cluj-Napoca, în cadrul Secției Clinice Radiologie se pun bazele unui 𝗹𝗮𝗯𝗼𝗿𝗮𝘁𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗿𝗮𝗱𝗶𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗲 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝘃𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆. Cu ajutorul aparatului și a echipelor medicale specializate vor fi acoperite servicii medicale din domeniul radiologiei intervenționale oncologice (chemoembolizare) și neurologice (proceduri care fac parte din terapia Accidentului Vascular Cerebral, cum ar fi trombospirația), embolizări în cazul hemoragiilor interne, embolizări fibroame uterine, embolizări de varicocel, biopsii pulmonare, hepatice și mediastinale. Aceste proceduri se efectuează cu succes în clinici din strainătate, în România sunt încă la început de implementare.
La nivelul clinicii există experiența aplicării unor proceduri de radiologie intervențională cum sunt drenajele ghidate CT, ArtroRM și terapia durererii prin procedee minim invazive, iar prin utilizarea angiografului se vor diversifica aceste proceduri.
Echipele laboratorului de radiologie intervențională se vor construi în jurul 𝗱𝗼𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗗𝗮𝗻 𝗗𝘂𝗺𝗮 𝘀̦𝗶 𝗛𝗼𝗿𝗮𝘁̦𝗶𝘂 𝗖𝗼𝗺𝗮𝗻, medici cu o bogată experiență, absolvenți ai UMF Cluj-Napoca, care au activat pentru mult timp în clinici de prestigiu din străinătate. Dr. Dan Duma este medic primar radiolog, cu specializări în radiologie generală, radiologie uro-digestivă și radiologie intervențională fiind un deschizător de drumuri în acest domeniu. A făcut rezidențiatul și a lucrat timp de doi ani în spitalul universitar CHF Clermont Ferrand din Franța. Horațiu Coman este un chirurg cu mare experiență, cu dublă specializare în chirurgia vasculară și endovasculară. Este doctor în științe medicale, a făcut rezidențiatul și a lucrat timp de 11 ani în clinici importante din Germania.
Primul beneficiar al acestei noi facilități medicale va fi un pacient oncologic, căruia i se va aplica procedura de implantare a unei camere de tip 𝘗𝘰𝘳𝘵-𝘢-𝘤𝘢𝘵𝘩 pentru chimioterapie.
„𝘐𝘯 𝘱𝘦𝘳𝘪𝘰𝘢𝘥𝘢 𝘱𝘢𝘯𝘥𝘦𝘮𝘪𝘦𝘪 𝘤𝘶 𝘊𝘖𝘝𝘐𝘋 𝘢𝘮 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘴𝘱𝘳𝘪𝘫𝘪𝘯𝘪𝘵̦𝘪 𝘪̂𝘯 𝘱𝘳𝘰𝘤𝘶𝘳𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘦𝘤𝘩𝘪𝘱𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘥𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘵𝘦𝘤𝘵̦𝘪𝘦 𝘴̦𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘢𝘳𝘢𝘵𝘶𝘳𝘢̆ 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘪𝘢𝘭𝘢̆. 𝘐̂𝘯 𝘭𝘶𝘯𝘢 𝘮𝘢𝘪 2021 𝘢𝘮 𝘴𝘦𝘮𝘯𝘢𝘵 𝘶𝘯 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘳𝘢𝘤𝘵 𝘱𝘦 𝘰 𝘥𝘰𝘤𝘶𝘮𝘦𝘯𝘵𝘢𝘵̦𝘪𝘦 𝘥𝘦𝘫𝘢 𝘥𝘦𝘱𝘶𝘴𝘢̆ 𝘴̦𝘪 𝘯𝘦-𝘢𝘶 𝘴𝘰𝘴𝘪𝘵 𝘦𝘤𝘩𝘪𝘱𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘪̂𝘯 𝘷𝘢𝘭𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘦 𝘱𝘦𝘴𝘵𝘦 6 𝘮𝘪𝘭𝘪𝘰𝘢𝘯𝘦 𝘥𝘦 𝘭𝘦𝘪, 𝘥𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘫𝘶𝘮𝘢̆𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘢 𝘪̂𝘯𝘴𝘦𝘮𝘯𝘢𝘵 𝘪𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘵̦𝘪𝘢 𝘪̂𝘯𝘵𝘳-𝘶𝘯 𝘢𝘯𝘨𝘪𝘰𝘨𝘳𝘢𝘧 𝘥𝘦 𝘪̂𝘯𝘢𝘭𝘵𝘢̆ 𝘵𝘦𝘩𝘯𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦, 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘶𝘵𝘰𝘳𝘪𝘻𝘢𝘵̦𝘪𝘢 𝘥𝘦 𝘧𝘶𝘯𝘤𝘵̦𝘪𝘰𝘯𝘢𝘳𝘦 𝘪̂𝘯 𝘤𝘭𝘪𝘱𝘢 𝘥𝘦 𝘧𝘢𝘵̦𝘢̆. 𝘈𝘯𝘨𝘪𝘰𝘨𝘳𝘢𝘧𝘶𝘭 𝘷𝘢 𝘥𝘦𝘴𝘤𝘩𝘪𝘥𝘦 𝘰 𝘦𝘳𝘢̆ 𝘯𝘰𝘶𝘢̆ 𝘪̂𝘯 𝘢𝘤𝘵𝘪𝘷𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘢𝘭𝘢̆. 𝘝𝘰𝘮 𝘥𝘦𝘻𝘷𝘰𝘭𝘵𝘢 𝘪̂𝘯 𝘫𝘶𝘳𝘶𝘭 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘶𝘪 𝘢𝘯𝘨𝘪𝘰𝘨𝘳𝘢𝘧 𝘶𝘯 𝘭𝘢𝘣𝘰𝘳𝘢𝘵𝘰𝘳 𝘥𝘦 𝘳𝘢𝘥𝘪𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘷𝘦𝘯𝘵̦𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭𝘢̆. 𝘋𝘪𝘴𝘱𝘶𝘯𝘦𝘮 𝘥𝘦 𝘶𝘯 𝘨𝘳𝘶𝘱 𝘥𝘦 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘪𝘢𝘭𝘪𝘴̦𝘵𝘪, 𝘥𝘢𝘳 𝘷𝘢 𝘵𝘳𝘦𝘣𝘶𝘪 𝘴𝘢̆ 𝘧𝘰𝘳𝘮𝘢̆𝘮 𝘰 𝘦𝘤𝘩𝘪𝘱𝘢̆ 𝘮𝘢𝘪 𝘦𝘹𝘵𝘪𝘯𝘴𝘢̆, 𝘢𝘴𝘵𝘧𝘦𝘭 𝘪̂𝘯𝘤𝘢̂𝘵 𝘳𝘢𝘥𝘪𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘢 𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘷𝘦𝘯𝘵̦𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭𝘢̆ 𝘴𝘢̆ 𝘴𝘱𝘳𝘪𝘫𝘪𝘯𝘦 𝘤𝘶 𝘱𝘳𝘰𝘤𝘦𝘥𝘶𝘳𝘪 𝘯𝘰𝘪 𝘱𝘢𝘤𝘪𝘦𝘯𝘵̦𝘪𝘪, 𝘪̂𝘯 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘪𝘢𝘭 𝘤𝘦𝘪 𝘤𝘶 𝘢𝘤𝘤𝘪𝘥𝘦𝘯𝘵 𝘷𝘢𝘴𝘤𝘶𝘭𝘢𝘳 𝘤𝘦𝘳𝘦𝘣𝘳𝘢𝘭 (𝘈𝘝𝘊). 𝘜𝘯 𝘯𝘶𝘮𝘢̆𝘳 𝘴𝘦𝘮𝘯𝘪𝘧𝘪𝘤𝘢𝘵𝘪𝘷 𝘥𝘦 𝘱𝘢𝘤𝘪𝘦𝘯𝘵̦𝘪 𝘤𝘶 𝘢𝘤𝘤𝘪𝘥𝘦𝘯𝘵 𝘷𝘢𝘴𝘤𝘶𝘭𝘢𝘳 𝘤𝘦𝘳𝘦𝘣𝘳𝘢𝘭, 𝘧𝘰𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘮𝘶𝘭𝘵̦𝘪 𝘵𝘪𝘯𝘦𝘳𝘪, 𝘥𝘪𝘯 𝘱𝘢̆𝘤𝘢𝘵𝘦, 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘷𝘪𝘤𝘵𝘪𝘮𝘦 𝘢𝘭𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘦𝘪 𝘢𝘧𝘦𝘤𝘵̦𝘪𝘶𝘯𝘪, 𝘰 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘯𝘶 𝘮𝘢𝘪 𝘴𝘶𝘱𝘳𝘢𝘷𝘪𝘦𝘵̦𝘶𝘪𝘦𝘴𝘤, 𝘰 𝘱𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘳𝘢̆𝘮𝘢̂𝘯 𝘤𝘶 𝘴𝘦𝘤𝘩𝘦𝘭𝘦 𝘥𝘶𝘳𝘦𝘳𝘰𝘢𝘴𝘦”, declară managerul SCJU Cluj, prof.dr. Claudia Gherman.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.