
Profesorul Răzvan Cherecheş a declarat luni seară, la digi24.ro, că varianta Omicron va produce un dezastru în România, întrucât populaţia este neprotejată.
„Efectul tulpinii Omicron la nivel global… chiar dacă pare că are simptome mai uşoare decât Delta, la rata aceasta de creştere nu va conta şi efectul asupra sistemului de sănătate ar putea fi devastator.
Va fi un dezastru. Din nefericire, situaţia va fi mai dramatică decât a fost în situaţiile anterioare, pentru că nu avem luxul pe care-l au ţările din vest care au procent mare din populaţie vaccinată şi în care, într-adevăr, creşte numărul cazuri, dar numărul de cazuri de persoane internate la ATI şi decese nu creşte la fel de mult. Populaţia noastră este diferită. Avem un procent mare de populaţie nevaccinată sau care a trecut prin infecţie cu mult timp în urmă sau cu o tulpină semnificativ diferită faţă de tulpina aceasta şi nu este protejată” a declarat Cherecheș, la digi24.ro


Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.