Claudia Gherman: „Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este un brand medical cunoscut de toți clujenii”

Prof. univ. dr. Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, a fost invitată în cadrul podcastului Horia Nasra Show, unde a vorbit despre dimensiunea, importanța și complexitatea celui mai mare spital din Transilvania.

Managerul a subliniat că instituția pe care o conduce este „un brand medical recunoscut”, care oferă servicii de sănătate de înalt nivel pentru pacienți din întreaga țară.

Un spital de tradiție, cu peste 1.500 de paturi și aproape 4.000 de angajați

„Suntem un brand atât de vechi, încât toți clujenii ne cunosc. Suntem unul dintre cele mai mari spitale din țară, așa este”, a declarat prof. univ. dr. Claudia Gherman în cadrul emisiunii.

Aceasta a explicat că Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca are 1.542 de paturi, fiind una dintre cele mai importante unități sanitare din România: „Ca spital, da, suntem un spital de 1.542 de paturi, ceea ce înseamnă ceva. Pe vremea când aveam 1.777 de paturi, atunci eram, într-adevăr, cel mai mare spital din țară. Au existat niște reforme sanitare de-a lungul timpului, dar ceea ce ne face unici și, totodată, greu de administrat este sistemul pavilionar de care beneficiem — 33 de clădiri vechi, în care funcționează 50 de secții”, a explicat managerul.

În prezent, în cadrul unității își desfășoară activitatea peste 400 de medici, la care se adaugă medicii rezidenți și personalul auxiliar, totalul angajaților ridicându-se la aproape 4.000.

Un areal medical național: pacienți din toate colțurile României

Prof. univ. dr. Claudia Gherman a precizat că spitalul deservește un areal geografic extins, pacienți din întreaga țară adresându-se unității pentru servicii medicale de specialitate.

„Deservim un areal geografic foarte mare, acoperim întreg teritoriul țării. Pacienții ni se pot adresa din orice colț al României pentru că, pe lângă faptul că au dreptul să o facă, beneficiază de servicii medicale care le satisfac cerințele și nevoile”, a arătat managerul.

În regim de spitalizare continuă, peste 56.000 de pacienți ajung anual la Spitalul Județean Cluj.

„Cifrele pe care le putem expune sunt cu fluctuații minime de la un an la altul și nu ne mai raportăm la perioadele pandemiei, când aveam cu totul alte date privind serviciile medicale efectuate”, a adăugat dr. Gherman.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca rămâne una dintre cele mai importante instituții medicale din România, oferind servicii complexe de urgență, tratament și recuperare pentru pacienți din toate județele.

Prin tradiția sa de peste un secol, prin numărul impresionant de cadre medicale și prin volumul mare de pacienți tratați anual, spitalul continuă să reprezinte un pilon al sistemului medical românesc și un simbol al excelenței medicale în Transilvania.

Loading

Separator image Posted in Știri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *