Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a încheiat cu succes examenul de admitere pentru anul universitar 2025-2026, înregistrând rezultate de excepție și un interes crescut din partea candidaților. Peste 2.300 de tineri au concurat pentru cele 1.200 de locuri disponibile, cu peste 660 de înscrieri în plus față de anul trecut.
Radiologia și imagistica medicală, cel mai competitiv program, a înregistrat o concurență de 4 candidați pe un loc, iar cea mai mare medie de admitere a fost 9,89. Medicina, cea mai solicitată specializare ca număr de înscrieri (851 de candidați pentru 425 de locuri), a avut o concurență de 2 candidați pe un loc, iar cea mai mare medie a fost 9,91.
Și alte programe au atras medii impresionante:
- Tehnică dentară: prima medie – 9,87, la o concurență de 3,5 pe loc
- Balneofiziokinetoterapie și recuperare: medie maximă – 9,94
- Nutriție și dietetică: medie maximă – 9,92
- Cosmetică medicală (cel mai nou program): prima medie – 9,95
- Medicină dentară: prima medie – 9,73
- Farmacie: medie maximă – 9,82
- Asistență medicală generală: prima medie – 9,92
- Extensia Baia Mare: prima medie – 9,48
Un candidat la Medicină a fost admis direct, fără concurs, în baza performanțelor sale la olimpiade naționale și internaționale.

Examenul a avut loc duminică, 13 iulie, sub supravegherea a peste 200 de cadre didactice, studenți și personal administrativ. Probele scrise s-au desfășurat în spații dedicate, atât în amfiteatrele UMF, cât și în cele ale Universității Babeș-Bolyai.
Rectorul universității, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, a transmis un mesaj de apreciere:
„Avem bucuria de a anunța finalizarea cu succes a examenului de admitere din acest an la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Creșterea numărului de candidați reflectă încrederea tinerilor în calitatea educației oferite, o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu seriozitate. Felicităm toți candidații pentru efortul depus și pentru rezultatele excepționale și le urăm bun venit într-o comunitate care le va oferi excelență academică, sprijin constant și oportunitatea de a deveni profesioniști dedicați sănătății, ghidați de pasiune, responsabilitate și empatie”
Rezultatele finale, după contestații, vor fi publicate pe 15 iulie. Candidații admiși își vor putea confirma locul între 21 iulie și 1 august.
![]()

Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.
