Primul transplant hepatic din Cluj a avut la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie: În 5 ore au salvat o tânără de 25 de ani!

Ieri seară, la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie din Cluj, a avut loc primul transplant de ficat. O tânără de 25 de ani, care se confrunta cu insuficiență hepatică acută cauzată de o boală autoimună, a fost salvată de echipa medicală. Operația, care a durat peste cinci ore, s-a încheiat cu succes, iar pacienta este acum stabilă, conform Agenției Naționale de Transplant.

Reușita a fost posibilă datorită generozității unei familii îndurerate, care a donat ficatul unui bărbat de 40 de ani aflat în moarte cerebrală, în urma unui traumatism cranio-cerebral. Prin acest gest nobil, medicii au reușit să salveze patru vieți.

Intervenția de la Cluj a fost coordonată de Profesorul Dr. Irinel Popescu, pionierul transplantului hepatic în România, alături de echipa sa formată din Profesorul Dr. Vladislav Brașoveanu, șeful secției de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic de la Fundeni, și Profesorul Dr. Nadim Al Hajjar, șeful secției de Transplant Hepatic din Cluj. Anestezia a fost asigurată în deplină siguranță de Profesorul Dr. Dana Tomescu, șefa secției ATI de la Institutul Clinic Fundeni.

Prin această realizare, rețeaua națională de transplant din România s-a completat, având acum centre pentru transplant renal, hepatic și medular în toate cele trei regiuni ale țării.

„Dedicarea și efortul echipelor medicale, de la donare la transplant, demonstrează, prin rezultate, că transplantul este intervenția salvatoare de vieți realizată la cel mai înalt grad de profesionalism și responsabilitate.

Încă o dată, mulţumim cu profund respect familiei donatorului pentru gestul neprețuit,  gest ce demonstrează că, prin bunătate şi iubire, oamenii pot schimba destine şi înfăptui minuni pentru semenii lor.”, au transmis reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

Anul acesta, în România au fost efectuate 49 de intervenții de acest tip, 40 la Institutul Clinic Fundeni, 8 la Spitalul Sf Spiridon din Iași și 1 la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Octavian Fodor.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *