UMF Cluj va prelua Spitalul CFR. Anca Buzoianu: Îl vom aduce la standarde moderne de îngrijire și dotare

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va prelua Spitalul Clinic Căi Ferate, după ce Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect legislativ care prevede că 15 unităţi sanitare din subordinea Ministerului Transporturilor sunt transferate în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie.

Proiectul de lege vizează transferul a 15 unităţi sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Academia Română, autorităţile administraţiei publice locale şi universităţile de medicină şi farmacie acreditate şi universităţile care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate, denumite entităţi, la cererea acestora, potrivit news.ro.

După transferul prevăzut în iniţiativa legislativă, este interzisă schimbarea domeniului de activitate a unităţilor sanitare din reţeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Un criteriu nou pe care trebuie să îl îndeplinească unităţile sanitare este cel legat de „proiect/program de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii de sănătate şi de creştere a calităţii serviciului medical, inclusiv un plan de investiţii şi de dezvoltare a tipurilor de servicii medicale oferite”.

Astfel, conform proiectului de lege, vor fi transferate următoarele spitale: Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti, Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti, Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi, Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara, Spitalul General Căi Ferate Ploieşti, Spitalul General Căi Ferate Galaţi, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, Spitalul General Căi Ferate Braşov, Spitalul General Căi Ferate Paşcani, Spitalul General Căi Ferate Simeria, Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea, Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, Spitalul General Căi Ferate Sibiu, Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin.

Pe 26 iunie, Senatul a adoptat propunerea legislativă, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

Anca Buzoianu: Vom aduce Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca la standarde moderne de îngrijire și dotare

Rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, a precizat înainte să fie realeasă în funcție că își dorește ca în noul său mandat să preia spitalul CFR și să-l aducă la standarde moderne de îngrijire.

„Îmi doresc ca noul mandat pentru care candidez să se definească prin continuitate, echipa de conducere a UMF ‘Iuliu Hațieganu’ propunându-și optimizarea actului managerial în baza experienței acumulate în mandatul anterior. Continuitatea ne va permite să ducem la bun sfârșit proiectele de anvergură deja începute care, în mod firesc, necesită timp pentru finalizare: Centrul de Simulare, Training și Cercetare și Centrul de Chirurgie Experimentală, o nouă Bibliotecă, preluarea Spitalului CFR și aducerea lui la standarde moderne de îngrijire și dotare, reabilitarea clădirii Anatomie, o nouă biobază și o bază sportivă a universității, grădinița universității etc.”, a anunțat la finalul lunii noiembrie prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

Spitalul Clinic CF Cluj-Napoca este o unitate spitalicească emblematică atât prin istoricul său, cât şi prin adrele medicale de excepţie, prin diversitatea şi gradul ridicat de reuşită a tratamentelor şi investigaţiilor efectuate, prin adresabilitatea în creştere.

Clădirea spitalului a fost construită încă din anul 1884 şi a avut de-a lungul  impului diverse destinaţii. Prima dată a funcţionat ca Spital CFR cu două secţii de ginecologie şi neurologie în anul 1920, iar din anul 1999 Spitalul C.F.R. Cluj devine Spital Universitar C.F. Cluj.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *