Cadrele medicale din spitalele publice clujene riscă să nu își primească în integralitate salariile

Mii de angajați din spitalele publice clujene riscă să nu își primească la timp salariile sau în integralitate, luna aceasta, ca urmare a protestului angajaților din casele de asigurări de sănătate, care au suspendat plățile.

Sindicaliștii din casele de asigurări sunt deciși să continue protestul până când le vor fi majorate salariile iar astăzi, la prânz, sunt programate pichetări ale Ministerului Sănătăţii şi Guvernului.

Managerii spitalelor din București atrag atenţia că sumele alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru luna decembrie sunt ridicole şi spun că Ordonanţa 90 îi afectează extrem de mult pe final de an, potrivit News.ro. Spitalul Colţea are alocată suma de 100 de lei de la CNAS, pentru luna decembrie 2023.

„Îmi este teamă că s-ar putea produce un blocaj în sistemul medical (…) Teama mea este că vom pune în dificultate diagnosticarea şi tratarea pacienţilor, pentru că povesteam şi acum ceva timp despre ideea că nu numai diagnosticarea şi tratarea pacientului este importantă, ci şi condiţiile hoteliere. Asta este una dintre temerile noastre. Pacienţii vor ajunge ca în perioada de pandemie să se sperie de spitale, să nu mai vrea să ajungă la spitale. Şi aşa a fost destul de greu, după perioada pandemică, să reluăm circuitul pacienţilor”, a declarat dr. Bogdan Furtuna, managerul Spitalului Clinic Colţea din Bucureşti la Medika TV.

Acesta afirmă că „a pus deoparte bani albi pentru zile negre” pentru a putea rezolva anumite situaţii din spital.

„La Spitalul Colţea e o situaţie puţin diferită faţă de ceea ce se întâmplă acum la nivelul sistemului sanitar, pentru că am pus bani albi pentru zile negre deoparte. Toate acordurile-cadru şi licitaţiile le-am făcut la începutul anului şi acum putem merge, până la finalul anului, pe contractele pe care le avem deja în derulare. Cea mai mare problemă pe care o identific este ceea ce vom primi şi încasa de la CNAS, dacă sumele care sunt transmise inclusiv pe site-ul CNAS sunt acelea. Sperăm cu toţii să nu ne împotmolim aici pentru că vorbeam mai devreme cu un coleg care îmi spunea că are alocat 300 de lei sau 400 de lei pentru luna decembrie şi i-am spus că se poate şi mai rău, cu 100 de lei. Pentru luna decembrie, suma alocată pentru Spitalul Colţea este de 100 de lei de la CNAS”, a mai adăugat Fortuna.

dr. Bogdan Furtuna, managerul Spitalului Clinic Colţea din Bucureşti

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *