Premierul Marcel Ciolacu: Spitalul de Urgență din Deva a devenit printre cele mai moderne din România

Premierul României și totodată președintele PSD, Marcel Ciolacu, se află vineri, 29 septembrie, într-o vizită în teritoriu în județul Hunedoara. După ce a stat de vorbă cu sindicaliștii și a vizitat o fabrică de sticlă autohtonă, Marcel Ciolacu a mers într-o vizită la Spitalul de Urgență din Deva.

Marcel Ciolacu s-a arătat încântat de investițiile făcute în Spitalul de Urgență Deva. Șeful Executivului a precizat că fără o implicare permanentă și fără un parteneriat între autoritățile locale și cele centrale, astfel de investiții ar fi extrem de greu de realizat. Președintele PSD i-a mulțumit colegului social-democrat, Laurențiu Nistor, pentru implicarea sa în dezvoltarea comunității din Hunedoara.

„Investițiile sunt cheia dezvoltării fiecărui județ dacă există viziune, implicare permanentă și un parteneriat real între autoritățile locale și centrale! Îl felicit pe președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, pentru eforturile constante”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.

După vizită, Marcel Ciolacu a declarat că „Spitalul Județean de Urgență Deva a devenit printre cele mai moderne unități medicale din vestul României”.

Loading

Separator image Posted in Știri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *