Peste 1500 de farmaciști s-au adunat la Cluj, la Congresul Național de Farmacie. Anca Buzoianu: Facultatea de Farmacie, care este printre cele mai bune din România!

Peste 1.500 de farmaciști și specialiști în domeniul sănătății participă la cel mai important eveniment dedicat comunității farmaceutice din România, Congresul Național de Farmacie 2023 – ediția a XIX-a, care are loc în perioada 27 – 29 septembrie 2023 în Cluj-Napoca.

Tema acestei ediții va fi „Farmacia azi: de la tradiție la interdisciplinaritate și inteligență artificială”.

Invitatul special al acestei ediții este dr. Andreas Bender, profesor de informatică moleculară la Universitatea din Cambridge, coordonator al grupului Center for Molecular Informatics, Department of Chemistry. De asemenea, la eveniment vor fi prezenți decanii facultăților de farmacie din România și Republica Moldova, speakeri internaționali din Belgia, Danemarca și Marea Britanie, precum și reprezentanți din Ministerul Sănătății, Brigada Antidrog, Academia Română, Academia de Științe Medicale, Academia Oamenilor de Știință din România și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România.

Prof. dr. Anca Buzoianu consideră că a venit timpul să ne uităm altfel la viitor și prin medicina personalizată specialiștii să poată trata mai mult pacientul și mai puțin boala: „Facultatea de Farmacie, care este printre cele mai bune din România, are un colectiv tânăr și foarte inimos și reprezintă vârful nostru de lance în cercetarea farmaceutică, și nu numai, pentru că există o colaborare foarte bună între colegii de la Farmacie, colegii de la Medicină. Cercetările interdisciplinare au pus baza multor proiecte de cercetare. Universitatea noastră are cel mai mare număr de proiecte de cercetare din țară. La această poziție onorantă, colegii de la Facultatea de Farmacie au o contribuție esențială și aș remarca modernizarea în ultimii ani a întregii activități la Farmacie, adaptarea la timpurile moderne, modificările curriculare care transformă, practic, farmacistul și îl adaptează la cerințele de sănătate de astăzi. Îi felicit pe colegi pentru asta. Am fost printre primii din țară care, atunci când s-a hotărât că vaccinarea antigripală poate să aibă loc și în farmacii, au răspuns foarte prompt la cursurile organizate pentru acest scop. Îi prețuiesc foarte mult și sunt nu numai ca parte integrantă a universității, ci colectivul cel mai vrednic în activitatea de cercetare.

Am avut o conferință despre medicina personalizată, care am dori să reprezintă viitorul în medicină. Cred cu tărie că în viitor trebuie să tratăm mai mult pacientul și mai puțin boala. Sunt aproape convinsă că va fi un congres de succes. Este interes, este foarte multă lume”, a declarat rectorul UMF, Anca Buzoianu.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *