UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca a fost desemnată una dintre cele mai bune universități din lume

UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca a fost desemnată una dintre cele mai bune universități din lume, au anunțat astăzi oficialii instituției de învățământ.

„Universitatea noastră a fost desemnată una dintre cele mai bune universități din lume, potrivit noii ediții a clasamentului QS World University Rankings by Subject 2022!

UMF “Iuliu Hațieganu” ocupă locul 351-400 la disciplina Medicină, din domeniul general Științele Vieții și Medicină, fiind și în acest an singura instituție academică cu profil medical din România inclusă în acest ranking.

La elaborarea clasamentului pentru disciplina Medicină au fost evaluate 1.200 de universități, iar 671 dintre acestea au fost incluse în acest ranking.

QS World University Rankings by Subject, cel mai consultat clasament universitar din lume, acoperă cinci domenii generale, fiecare cu mai multe discipline: Arte și Științe Umaniste, Inginerie și Tehnologie, Științele Vieții și Medicină, Științele Naturii, respectiv Științe Sociale și Management. Evaluarea universităților se realizează pe criterii precum reputația academică, reputația de angajator, citări, rețeaua internațională de cercetare (pe domenii largi de activitate) și H-index. UMF “Iuliu Hațieganu” a obținut punctaje ridicate pe criteriul citări și respectiv H-index” au anunțat oficialii instituții.

Clasamentele QS World University by Subject sunt realizate anual pentru a ajuta viitorii studenți să identifice universitățile de top dintr-un anumit domeniu.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *