Pfizer a confirmat marți că pastila sa anti-COVID-19 reduce cu aproape 90% riscul de spitalizare şi de deces la persoanele cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii, atunci când este luată în primele zile de la apariţia simptomelor.
Rezultatele se bazează pe studiile clinice realizate în rândul a peste 2.200 de persoane şi confirmă ceea ce fusese anunţat la începutul lunii noiembrie în urma rezultatelor preliminare.
Nu s-au înregistrat decese în rândul celor care au primit tratamentul. Participanţii erau nevaccinaţi şi prezentau un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19.
Pfizer a anunţat, de asemenea, că tratamentul său antiviral, care va fi comercializat sub numele de Paxlovid, ar trebui să fie eficient împotriva variantei Omicron.
„Aceasta subliniază potenţialul acestui medicament candidat de a salva vieţile pacienţilor din întreaga lume”, a declarat Albert Bourla, preşedintele Pfizer, într-un comunicat. „Variantele îngrijorătoare, precum Omicron, au exacerbat nevoia de opţiuni de tratament accesibile pentru cei care contractează virusul”, a adăugat el, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.