Aproape 6.000 de părinți au apelat ALOPEDI în primele șase luni din 2026

Serviciul de sfat pediatric telefonic ALOPEDI – 0364917 continuă să fie un sprijin important pentru părinți, potrivit unei analize realizate de președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, împreună cu reprezentanții Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, instituția care gestionează serviciul de call-center dedicat sfaturilor medicale pediatrice.

Potrivit datelor prezentate, în primele șase luni ale anului 2026, serviciul ALOPEDI a fost apelat de 5.894 de părinți din întreaga țară.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat utilitatea acestui serviciu, arătând că majoritatea problemelor medicale ale copiilor au fost rezolvate telefonic, pe baza simptomelor descrise de părinți.

Serviciul de sfat pediatric telefonic continuă să își dovedească eficiența și utilitatea, marea majoritate a problemelor micilor pacienți fiind soluționate telefonic pe baza simptomatologiei descrise de părinți. Aceștia au obținut, astfel, într-un mod rapid, recomandări și sfaturi calificate, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la spital sau la medicul de familie”, a declarat Alin Tișe.

Conform raportului, 68,86% dintre apeluri s-au încheiat cu recomandări pentru îngrijirea copiilor la domiciliu. Medicii le-au explicat părinților și semnele care impun prezentarea la medic sau la spital.

Febra a rămas principalul motiv pentru care părinții au solicitat ajutor prin ALOPEDI, însă în ultima lună specialiștii au observat o creștere a problemelor digestive și o scădere semnificativă a afecțiunilor respiratorii.

În acest context, medicii atrag atenția asupra importanței măsurilor de igienă, precum spălarea mâinilor și a fructelor înainte de consum, pentru prevenirea bolilor digestive. Specialiștii subliniază că diareea și vărsăturile sunt provocate, în cele mai multe cazuri, de infecții virale, iar părinții trebuie să acorde o atenție deosebită hidratării copiilor pentru a preveni deshidratarea.

Cele mai multe apeluri au provenit din județul Cluj, respectiv 68,85% din total, urmat de București și județele Maramureș și Mureș.

Serviciul ALOPEDI funcționează de peste 12 ani în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca și este asigurat de 38 de medici specializați în evaluarea pediatrică telefonică. Linia telefonică este disponibilă permanent, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte.

Loading

Separator image Posted in Știri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *