Deputatul USR de Cluj și președintele filialei județene a partidului, Oana Murariu, a vorbit, în cadrul emisiunii Horia Nasra Show, despre una dintre problemele pe care le consideră cronice în sistemul medical românesc: concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din spitale, despre care susține că sunt adesea pregătite pentru candidați prestabiliți.
Parlamentarul a relatat cazul unui absolvent de excepție al Facultății de Medicină Dentară din Cluj-Napoca, șef de promoție, care a participat la un concurs organizat de Spitalul Județean Brașov pentru ocuparea unui post într-o specialitate în care oportunitățile sunt rare: „Se scoate rar post pe specialitatea respectivă. Mega oportunitate, omul șef de promoție. Foarte bun, foarte, foarte bun”, a declarat Murariu.
Potrivit acesteia, înainte de concurs, medicului i s-ar fi transmis că postul era destinat unei alte persoane. Cu toate acestea, tânărul a decis să participe, convins că valoarea profesională ar trebui să fie criteriul decisiv: „I s-a transmis inclusiv direct că postul este pentru altcineva. El a zis că nu-l interesează, că el participă la concurs și e cel mai bun să câștige”, a povestit deputata.
„Știam că urmează să dăm în judecată”
Oana Murariu susține că, anticipând eventuale nereguli, i-a recomandat candidatului să documenteze fiecare etapă a concursului: „Știam dinainte, spunându-mi că postul este pentru cineva, i-am zis să își preconstituie probe. Faci poză la subiecte, faci poză la barem, ne uităm în cărți imediat după, să avem totul în regulă. Fiecare pas pe care îl faci trebuie să ne preconstituim probe. Știam că urmează să dăm în judecată”, a explicat aceasta.
În cele din urmă, candidatul a fost clasat pe locul al doilea, deși, potrivit deputatei, era singurul participant la concurs. Cazul a ajuns în instanță, iar reacția membrilor comisiei a surprins-o: „Când au ajuns membrii comisiei de concurs și ai comisiei de contestație în instanță, le tremurau chiloții pe ei. Nu s-au așteptat. Sunt atât de obișnuiți cu practicile acestea încât nu și-au imaginat că vor fi trași la răspundere”, a afirmat Murariu.
„Posturile cu dedicație nu sunt excepții, sunt o regulă”
Deputata consideră că astfel de situații nu reprezintă cazuri izolate, ci reflectă un fenomen răspândit în sistemul public: „Mi se pare foarte incorect ca un șef de promoție într-o specialitate rară să meargă la concurs și să nu îl ia pentru că postul este cu dedicație pentru altcineva. Și asta nu este o raritate. Asta este o regulă”, a declarat ea.
Potrivit Oanei Murariu, expresii precum „postul este pentru X” au devenit prea frecvente în discuțiile din societate și indică o problemă profundă de credibilitate a concursurilor din sistemul public: „Cum să spui că se scoate post pentru Georgiana? Se scoate un post și Georgiana merge la concurs. Dacă este cea mai bună, câștigă. Așa ar trebui să funcționeze lucrurile”, a subliniat parlamentarul.
Soluția propusă: observatori independenți la concursurile medicale
După intrarea în Parlament, Murariu spune că și-a propus să promoveze modificări legislative care să crească transparența concursurilor din sănătate.
Una dintre propunerile sale este introducerea observatorilor independenți, după modelul observatorilor prezenți la alegeri: „Dacă avem observatori la alegeri, putem avea observatori și la concursuri. O persoană care doar asistă și verifică faptul că procedurile se desfășoară corect. Să vadă cum se extrag subiectele, să fie prezentă la examen, să existe o garanție că totul se desfășoară conform legii”, a explicat aceasta.
În opinia sa, simpla prezență a unui observator ar putea descuraja eventualele tentative de fraudare și ar contribui la creșterea încrederii în procesul de selecție.
Rezistență puternică la schimbare
Inițiativa nu a fost însă primită cu entuziasm de reprezentanții sistemului medical. Oana Murariu spune că a întâmpinat o opoziție puternică atunci când a prezentat proiectul în Parlament: „Când am spus că fiecare dintre noi cunoaște cazuri în care se scoate post pentru X sau Y și că vrem să păstrăm în țară cei mai buni medici, reprezentanții veniți în Comisia de Sănătate mi-au spus că sunt o nesimțită și că jignesc întreg corpul medical pentru că vreau observatori la concursuri”, a relatat deputata.
Cu toate acestea, parlamentarul afirmă că va continua să susțină măsuri care să garanteze competiții corecte și acces egal la posturile din sistemul sanitar, argumentând că România nu își mai poate permite să piardă profesioniști valoroși din cauza unor practici pe care le consideră profund nedrepte.
![]()

Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.
