Declarații explozive făcute de ministrul demisionar al Sănătății, Alexandru Rogobete, care susține că un raport al Curtea de Conturi a României arată existența unor nereguli grave la Institutul Oncologic București. Potrivit acestuia, medicamente pentru chimioterapie ar fi fost sustrase din sistemul public și redirecționate către unități medicale private.
Ministrul a afirmat că tratamentele oncologice dispăreau din spital și ajungeau în clinici private unde activau „niște doctori”, fără a oferi deocamdată nume sau detalii suplimentare despre persoanele implicate: „Chimioterapicele erau furate de la IOB şi duse la spitalele private unde lucrau nişte doctori, iar PET-CT-ul finanţat de Ministerul Sănătăţii în 2022, unde eu am semnat finanţarea pentru acel PET-CT, a fost pus în folosinţă de-abia anul trecut. Pentru că, nu de alta, dar la câteva sute de metri există un alt PET CT în regim privat care scana pacienţii oncologici de la IOB”, a declarat Alexandru Rogobete.
Facturi fictive și medicamente dispărute
Rogobete a vorbit și despre alte suspiciuni grave descoperite în urma controalelor: facturi înregistrate pentru medicamente care nu au ajuns niciodată în spital, dar și tratamente plătite care nu mai apăreau ulterior în stocuri sau în evidențele pacienților: „Există facturi intrate în spital, dar fără medicamente intrate în spital. Deci facturi fictive. Există facturi intrate în spital, medicamente intrate în spital plătite, dar nedecontate pe pacient, deşi în stoc nu mai apar. Şi lista poate continua”, a mai spus acesta.
Raportul ar putea ajunge la Parchetul General
Ministrul demisionar a precizat că documentele rezultate în urma verificărilor, inclusiv raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății, vor fi transmise cel mai probabil către Parchetul General pentru continuarea anchetei.
În spațiul public au apărut informații potrivit cărora valoarea medicamentelor dispărute ar ajunge la aproximativ cinci milioane de euro, în perioada 2023-2024.
Un nou șoc pentru sistemul sanitar
Cazul ridică semne de întrebare majore privind controlul medicamentelor oncologice, gestionarea stocurilo
![]()

Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.
