Invitat în podcastul „Lumea lui Avarvarei”, Pascal Fesneau, consul onorific al Franței la Cluj, a făcut o declarație surprinzătoare, explicând de ce a decis să-și mute mama în România. Potrivit acestuia, accesul la servicii medicale și la îngrijire este, în multe situații, mai ușor în România decât în Franța.
Fesneau a relatat experiența personală a familiei sale: „Maica mea a trăit în Franța și de curând am mutat-o în România pentru că este mult mai simplu când devii o persoană mai în vârstă să trăiești în România decât în Franța.”
Consulul a oferit și explicații concrete: posibilitatea de a ajunge mai repede la un medic sau la un specialist, precum și accesul mult mai rapid la intervenții medicale uzuale: „Accesul la un medic este mai ușor, accesul la un maseur sau kinetoterapeut este mai ușor, accesul pentru a te opera de cataractă este mai ușor, atâta timp cât ai resursele financiare care îți permit. Dar măcar ai această posibilitate.”
Sistemul medical francez, sub presiune
Fesneau a comparat situația din România cu cea din Franța, unde întârzierile mari și deficitul de specialiști îngreunează accesul pacienților la servicii medicale, chiar și la cele de bază: „Un oftalmolog în Franța, în zona vișiului, dacă vrei o programare, trebuie să aștepți șase luni, și încă șase luni pentru operația de cataractă.”
El a punctat faptul că oftalmologii francezi nu operează de cataractă în cabinetele lor, ceea ce obligă pacienții să se înscrie pe liste de așteptare la spitale. Iar situația este dificilă indiferent dacă pacientul merge în sistemul de stat sau în cel privat: „La noi, că mergi la public sau că mergi la privat, oricum este un deficit de medici. În plus, clinicile private sunt doar în orașele mari, iar costurile sunt foarte ridicate.”
Diferențe de organizare între cele două sisteme
Consulul a subliniat că în România, sistemul este „amestecat”, ceea ce oferă mai multă flexibilitate pacienților: „Nu funcționează ca la voi un sistem mixt, în sensul că poți alege public sau privat. La noi nu ai aceste opțiuni în orașele mici.”
Declarațiile lui Pascal Fesneau pun într-o lumină neașteptată avantajele sistemului medical românesc în comparație cu cel francez și arată că, în ciuda criticilor frecvente, România poate oferi condiții mai accesibile pentru îngrijirea persoanelor vârstnice decât unele dintre cele mai dezvoltate state europene.
![]()

Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.
