Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va organiza sâmbătă, 22 noiembrie a.c., o sesiune specială de spirometrii gratuite, realizate cu aparatură modernă și interpretate de către un specialist în pneumologie.
Acțiunea care va avea loc în intervalul orar 9:00 – 15:00, în cadrul spitalului situat pe strada B.P. Hașdeu nr. 6, va consta în efectuarea și interpretarea testului funcțional respirator și nu va include consult pneumologic. Aceasta se adresează tuturor persoanelor interesate să își evalueze funcția pulmonară, accesul fiind gratuit, fără programare în prealabil, în limita locurilor disponibile.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Salut această inițiativă extrem de benefică, al cărei rol este acela de a depista și diagnostica precoce afecțiuni pulmonare. Încurajăm, o dată în plus, întreaga comunitate clujeană, și nu numai, să acorde o atenție sporită sănătății respiratorii. Prevenția, educația și controalele medicale periodice sunt foarte importante întrucât cresc șansele de vindecare și pot salva vieți.”
Spirometria este o metodă rapidă, neinvazivă și nedureroasă care măsoară capacitatea respiratorie și ajută la diagnosticarea unor afecțiuni precum bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), astmul bronșic și boli interstițiale pulmonare. Efectuarea periodică a spirometriei este recomandată fumătorilor, persoanelor expuse la poluare sau noxe profesionale, dar și celor care prezintă simptome respiratorii persistente.
Sesiunea de spirometrii gratuite va avea loc în contextul în care luna noiembrie este dedicată sănătății plămânilor, iar cu acest prilej Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” își reafirmă angajamentul față de prevenția și depistarea timpurie a bolilor respiratorii.
![]()

Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.
