
Una dintre cele mai importante unități sanitare din România, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, face pași concreți în direcția modernizării infrastructurii medicale, cu sprijinul fondurilor europene. Prezentă în cadrul emisiunii „Horia Nasra Show”, prof. univ. dr. Claudia Gherman, managerul spitalului, a vorbit despre complexitatea administrării unei instituții cu 1542 de paturi, 33 de clădiri – unele de peste un secol – și despre eforturile continue de dezvoltare prin accesarea fondurilor nerambursabile.
„Spitalul nostru, așa cum prea bine ați spus la început, este unul dintre cele mai mari spitale din țară. Are la ora actuală 1542 de paturi, ceea ce îl situează printre primele spitale ca și număr de paturi, dar ca și complexitate, ca și dificultate în a fi gestionat”, a subliniat Claudia Gherman.
33 de clădiri, 50 de secții, infrastructură pavilionară: o provocare continuă
Unitatea medicală funcționează în sistem pavilionar, fiind alcătuită dintr-o rețea de 33 de clădiri, dintre care multe depășesc 100 de ani de existență. Reabilitarea acestor spații presupune eforturi constante și investiții substanțiale.
„Îl consider – și cred că am dreptate, pentru că este un clasament neoficial – poate cel mai dificil de coordonat spital. Sunt clădiri greu de reabilitat, greu de menținut pe un standard pe care îl dorim la ora actuală. Și totuși funcționăm, am funcționat în permanență și fiecare dintre noi am pus umărul atât cât s-a putut, ca să îl dezvoltăm”, a mai spus managerul.
Fonduri europene pentru viitorul sănătății
Accentul pus în ultimii ani pe atragerea de finanțări europene a permis inițierea și derularea unor proiecte majore de modernizare a spitalului. Potrivit declarațiilor managerului, valoarea totală a contractelor de finanțare semnate ajunge la aproape 380 de milioane de lei – fonduri care sprijină transformarea infrastructurii fizice și funcționale: „Am accesat, cât ne-au ținut puterile și câte oportunități am avut, proiecte europene. Am avut contracte finanțate, încheiate sau avem în curs de derulare, dar cu contract de finanțare semnat în valoare de aproape 380 de milioane de lei. Și sigur, pare mult, dar dacă, repet, împărțim la 33 de clădiri, 50 de secții, laboratoare, compartimente și așa mai departe, câte puțin ajunge fiecăruia, astfel încât pacienții noștri să se simtă mulțumiți.”
Performanță medicală susținută de resursa umană și mediul academic
Pe lângă infrastructură, un alt atu major al Spitalului Județean Cluj este resursa umană de elită, completată de colaborarea cu mediul universitar. Spitalul este integrat într-un mediu academic dinamic, fiind un important centru de formare pentru studenți, rezidenți și cadre medicale: „Beneficiind de o resursă umană de înaltă calitate, punctele forte la noi – și cred că vor rămâne în continuare – sunt resursa umană, mediul academic de elită care-și desfășoară activitatea în spitalul nostru și complexitatea serviciilor pe care le putem oferi pacienților noștri.”
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca rămâne un exemplu de reziliență administrativă și viziune strategică într-un sistem sanitar aflat în permanentă reformă. Prin accesarea fondurilor europene, managementul instituției reușește nu doar să modernizeze spațiile medicale, ci și să ridice standardele de îngrijire pentru zecile de mii de pacienți tratați anual.
Într-o perioadă în care nevoia de infrastructură modernă este esențială, Clujul demonstrează că fondurile europene pot face diferența – cu implicare, perseverență și leadership vizionar.

Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.