(INTERVIU) Dr. Renata Zahu: Nu aș spune că diferența dintre sistemul medical românesc și cel din UK este „de la cer la pământ”. Sunt, în esență, două sisteme diferite

Între 20.000 – 25.000 de medici români lucrează în străinătate. Din cei care au părăsit România odată cu intrarea țării în UE, cei mai mulți se află în Marea Britanie. Un număr similar se află în Franța și Germania, iar în Belgia, Spania, Italia și Austria sunt cam câte 1.500 de doctori din România.

Dr. Renata Zahu este unul dintre acei medici români de excepție care a ales să se întoarcă în țară. În prezent este directorul Medical Amethyst Cluj. Am decis să-i luăm un interviu și să o cunoaștem mai bine pe doctorul și directorul medical Dr. Renata Zahu.

Sănătate Info: Sunteți unul dintre medicii români care, după ce ați muncit în străinătate și cel mai probabil pe un salariu mult mai consistent decât cel din România, ați hotărât să reveniți în țară. De ce?

Dr. Renata Zahu: Am ales să mă întorc în România datorită unor factori atât personali, cât și profesionali.

Pe lângă mediul de lucru, care poate fi atrăgător în străinătate, contează și calitatea vieții în ansamblu, mediul în care îți petreci timpul liber și oamenii de care ești înconjurat. Pentru mine, faptul că nu eram apropape de familie, a fost un factor important în decizia de a reveni în țară.

De asemenea, în străinătate, integrarea este mult mai dificilă pentru cineva care nu a urmat studiile în sistemul țării respective. Acest lucru poate fi o provocare ce îngreunează evoluția profesională.

În ceea ce privește sistemul medical, România a făcut progrese remarcabile atât în sectorul public, cât și în cel privat, având acces la tehnologii medicale de ultimă generație. De asemenea, salariile medicilor au înregistrat îmbunătățiri notabile, ceea ce făcut întoarcerea în țară o opțiune atractivă. În acest context, am simțit că România îmi poate oferi un echilibru mai bun între carieră și viața personală, motiv pentru care am ales să revin acasă.

Sănătate Info: Se spune că diferența între sistemul medical românesc și cel englezesc este „de la cer la pâmânt”. La ce se rezumă? La aparatură, la grila de salarizare, la infrastructura medicală în general? Pentru că „importul de creiere” din România sau alte țări din estul Europei spre UK este evident, prin urmare școala medicală românească, așa la prima analiză nu ar fi tocmai rea. Care au fost cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat în urmă experienței din Anglia?

Dr. Renata Zahu: Nu aș spune că diferența dintre sistemul medical românesc și cel din UK este „de la cer la pământ”. Sunt, în esență, două sisteme diferite, fiecare având aspecte pozitive, dar și negative. Spre exemplu, în Marea Britanie, din cauza numărului mare de medici și a personalului auxiliar, precum și a fluctuației acestora, relația dintre medic și pacient nu este la fel de strânsă și personală ca în România. Adesea, un medic primar colaborează cu 2-3 rezidenți, astfel încât pacientul poate să nu întâlnească deloc medicul primar pe parcursul tratamentului, interacționând doar cu rezidenții.

În ciuda percepției generale, și în Marea Britanie există liste de așteptare, iar accesul la servicii de imagistică medicală nu este întotdeauna imediat. Punctul forte al sistemului britanic, însă, este aderarea strictă la proceduri și protocoale intra-spitalicești, aproape obsesivă. Această practică reduce semnificativ riscul de erori și asigură un nivel ridicat de siguranță pentru pacienți.

Lucrul care a avut cel mai mare impact asupra dezvoltării mele ca medic în Marea Britanie a fost adoptarea unui mod de gândire mult mai organizat și sistematizat. Această structură a fost esențială pentru evoluția mea profesională și este unul dintre lucrurile pe care le-am prețuit cel mai mult în timpul petrecut acolo.

Sănătate Info: Cum găsiți Clujul, ca oraș, dar și ca a doua capitală a lumii medicale din România? Practic, pacienții vin la Cluj din toate județele Ardealului.

Dr. Renata Zahu: Locuiesc în Cluj-Napoca de peste 20 de ani și consider că este un oraș cu o diversitate culturală ridicată – un adevărat oraș cosmopolit unde poți auzi pe stradă nu doar limba română, ci și franceză, germană, maghiară și engleză. Această diversitate se datorează, în mare parte, prezenței universităților de prestigiu care atrag tineri nu doar din România, ci din toate colțurile Europei.

Universitatea de Medicină din Cluj, cu o istorie bogată și un renume internațional, continuă să facă din acest oraș o destinație importantă pentru pacienți cu diverse patologii, nu doar oncologice Aici, aceștia găsesc nu doar specialiști extrem de bine pregătiți, ci și acces la tehnologii medicale avansate, care nu sunt disponibile în orașele mai mici.

Sănătate Info: În afara lumii medicale se consideră că domeniul radioterapiei este unul cu extrem de multă încărcătură psihologică. Ce v-a determinat să optați pentru această specializare?

Dr. Renata Zahu: În mediul internațional, radioterapia este recunoscută sub denumirea de oncologie radiologică, deoarece este o specialitate care îmbină aspecte de oncologie generală, cu imagistică și noțiuni de fizică aplicată. Deși poate părea o specialitate foarte tehnică, este totuși una foarte apropiată de pacient, deoarece medicul nu doar că examinează pacientul înainte de începerea tratamentului, dar se ocupă și de gestionarea efectelor secundare care apar în urma iradierii.

Timpul petrecut cu pacientul pe durata unui tratament de radioterapie, care poate dura între 6 și 7 săptămâni, permite dezvoltarea unei relații apropiate. În unele cazuri, această relație evoluează chiar în prietenii, mai ales când pacienții revin ani de zile la controale.

Încărcătura psihologică este, fără îndoială, o parte a oricărei specialități medicale ce implică interacțiunea directă cu pacienții. Nu aș spune că o specialitate este neapărat mai dificilă decât alta din acest punct de vedere. Totuși, interacțiune cu pacienții oncologici, unde frica de moarte este adesea mai pronunțată decât în cazul altor boli, necesită o pregătire și o abordare deosebită. Această complexitate, alături de apropierea față de pacienți, m-a atras către radioterapie.

Sănătate Info: Care considerați că a fost cea mai mare reușită pe plan terapeutic, care v-a rămas întipărită în memorie? Un caz fericit al unui pacient care a reușit aproape imposibilul.

Dr. Renata Zahu: Nu pot să relatez un caz anume, însă, în general mă impresionează profund poveștile pacienților tineri care, deși sunt la începutul unei vieți profesionale sau de familie, se confruntă cu provocarea dată de diagnosticul oncologic. Mă inspiră voința lor de a depăși acest moment dificil și de a-și continua viața. Faptul că, în ciuda diagnosticului, reușesc să își construiască viitorul și să își urmeze visele, reprezintă pentru mine o reușită terapeutică.

Sănătate Info: În România stăm deficitar și la capitolul educației medicinale. Da, a noastră, a „non-medicilor”. Ce ar trebui, din punctul dumneavoastră de vedere, să știe un pacient înainte de a face radioterapie?

Dr. Renata Zahu: În primul rând, pacienții ar trebui să fie bine informați despre propriul diagnostic. Este esențial să înțeleagă că un diagnostic de cancer nu mai este sinonim cu o condamnare la moarte. Am făcut progrese semnificative în domeniul farmaceutic, în tehnologia medicală și în procedurile chirurgicale, astfel încât, din punct de vedere statistic, reușim să vindecăm între 50% și 60% dintre pacienți, iar pentru anumite tipuri de cancer, rata de vindecare depășește 90%.

Un alt aspect crucial este stadiul în care pacientul se prezintă la medic. Cei care vin din timp, la primele simptome, au șanse mult mai mari de vindecare. Pentru a realiza acest lucru, educația medicală este fundamentală. Cred că aceasta ar trebui să înceapă în familie și să fie continuată în școală. Tinerii ar trebui să fie conștienți de factorii de risc care trebuie evitați, cum ar fi fumatul, consumul excesiv de alcool și infecțiile cu transmitere sexuală.

Tratamentul oncologic este de cele mai multe ori unul multimodal, implicând chirurgie, chimioterapie, radioterapie și imunoterapie. Alegerea celei mai potrivite combinații de tratamente este realizată de o comisie multidisciplinară. Ulterior, fiecare specialist informează pacientul despre posibilele efecte secundare ale fiecărui tip de tratament. Radioterapia, de exemplu, utilizează radiații cu energie înaltă, generate de un aparat numit accelerator liniar. Este un tratament non-invaziv și nedureros, însă necesită o precizie foarte mare pentru a minimiza efectele secundare, cum ar fi arsurile.

Sănătate Info: Sunteți Director Medical al Amethyst Cluj. Care sunt principalele puncte forte ale clinicii, serviciile de top, pentru care clujenii și nu numai ar trebui să ia drumul Amethyst Cluj?

Dr. Renata Zahu: Clinica Amethyst Cluj se distinge prin oferirea unor servicii integrate de tratament al cancerului, cu un accent deosebit pe radioterapie, utilizând tehnici moderne și avansate. Pe lângă radioterapie, oferim și tratamente sistemice, precum chimioterapia, imunoterapia și tratamentele moleculare țintite. De asemenea, ne preocupăm de aspectele complementare ale îngrijirii, prin servicii de nutriție, suport psihologic și homeopatie.

Radioterapia este, fără îndoială, punctul nostru forte. Oferim radioterapie volumetrică cu intensitate modulată, ghidată imagistic la un nivel înalt de precizie, și radioterapie stereotactică, cu echipamente specializate pentru managementul mișcărilor respiratorii, esențiale în tratamentul tumorilor toracice și abdominale.

Suntem, de asemenea, singurul centru din Transilvania care oferă brahiterapie, o formă de radioterapie internă, pentru tratamentul cancerului de prostată. Avem o platformă de imagistică dedicată radioterapiei, cu aparate de CT și rezonanță magnetică, menită să crească acuratețea și siguranța tratamentelor.

Echipa noastră de medici, fizicieni medicali și tehnicieni este extrem de bine pregătită și colaborează strâns pentru a asigura eficiența maximă a tratamentelor. Munca lor în echipă este premisa tratamentelor corect efectuate, altfel aparatura, pe cont propriu, și-ar pierde valoarea.

Sănătate Info: Care sunt principiile de bază pe care trebuie să le urmeze un director de clinică medicală privată? Cum reușiți să vă motivați echipa?

Dr. Renata Zahu: În mediul privat, avem avantajul de a putea selecta mai atent și obiectiv echipa de personal. Adesea, organizăm două-trei runde de interviuri pentru a găsi candidatul potrivit pentru un post. Legislația actuală, cu acea perioadă de probă de trei luni, ne permite să evaluăm dacă persoana selectată se integrează bine în echipă și dacă putem lucra împreună pe termen lung.

Un angajat ar trebui să își pună întrebarea: „Care este rolul meu în această organizație? Mă simt bine în acest rol?” Liderii echipei, fie că este vorba despre directorul medical sau managerul unității, au responsabilitatea de a ajuta angajații să-și găsească locul potrivit în echipă. Doar așa pot oferi performanță.

Este aproape utopic să crezi că poți motiva un om care nu se simte confortabil în rolul său profesional sau căreia acel rol nu i se potrivește. Cunoașterea abilităților și a temperamentului fiecărui angajat și identificarea rolului perfect pentru acesta reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru un lider. Atunci când fiecare membru al echipei își găsește locul potrivit, motivația și performanța vin de la sine.

Sănătate Info: Care sunt formele de cancer cel mai des întâlnite la pacienții clinicii și ai dvs. în general? Există un trend crescător la un anumit tip de cancer? Care sunt tipurile de cancer cu cea mai mare speranță de viață după diagnosticare?

Dr. Renata Zahu: Cancerul de sân și cancerele digestive sunt cele mai frecvent întâlnite tipuri de cancer în rândul pacienților noștri. Din păcate, continuăm să vedem un număr crescut de cazuri de cancer de col uterin, în mare parte din cauza lipsei unui program național de screening eficient. De asemenea, cancerele pulmonare rămân foarte frecvente, fiind cauzate de fumat și de poluare.

Un fenomen recent observat este creșterea numărului de cazuri de cancer orofaringian, cauzat de virusul papiloma uman (HPV), același virus responsabil și pentru cancerul de col uterin. Acest tip de cancer apare în special la bărbați tineri, sănătoși și nefumători.

În ceea ce privește speranța de viață, aproape toate tipurile de cancer au o rată de supraviețuire mai mare dacă sunt depistate la timp, în stadii incipiente. Acest lucru subliniază din nou importanța educației sanitare și a prevenției, care ar trebui promovate mai intens în rândul populației.

Sănătate Info: Care sunt planurile de viitor ale Amethyst Cluj?

Dr. Renata Zahu: În planurile noastre de viitor, ne propunem să ne menținem standardele de excelență. Primul nostru obiectiv este să păstrăm și să consolidăm nivelul înalt al îngrijirii pe care îl oferim, asigurându-ne că fiecare pacient beneficiază de cele mai bune tratamente și de cea mai bună experiență posibilă.

În plus, avem în vedere dezvoltarea și implementarea unor noi tehnici de tratament și extinderea platformei noastre de aparatură. Acest lucru include achiziția de echipamente moderne și inovatoare, care ne vor permite să oferim în continuare tratamente precise și eficiente. Dorim să investim în continuare și în educația și formarea echipei noastre pentru a rămâne la curent cu cele mai recente progrese din domeniu.

Aceste inițiative sunt esențiale pentru a asigura că Amethyst Cluj rămâne un centru de referință în tratamentele oncologice și că oferim pacienților noștri acces la cele mai avansate opțiuni terapeutice disponibile.

Loading

2 Comments

Add Yours
  1. 2
    Povestea unui medic renumit care a dat Anglia pe Cluj: Nu sunt diferențe de la cer la pământ între sistemul medical românesc și cel din UK

    […] Dr. Renata Zahu este unul dintre acei medici români de excepție care a ales să se întoarcă în țară. În prezent este directorul Medical Amethyst Cluj. Am decis să-i luăm un interviu și să o cunoaștem mai bine pe doctorul și directorul medical Dr. Renata Zahu, scrie Sănătateinfo.ro. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *