Pe 21 iunie 2024, a avut loc Gala Premiilor Academiei Oamenilor de Știință din România pentru realizările din 2022, eveniment dedicat excelenței în cercetarea științifică.
Evenimentul s-a desfășurat în Sala de Consiliu a AOSR și a reunit un public distins format din membri ai comunității academice, cercetători, oameni de știință și cultură, autori și invitați speciali. La prezidiu s-au aflat: prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, președintele de onoare al AOSR, prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, președintele AOSR, prof. univ. dr. Viorel Jinga, vicepreședinte AOSR și rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr, vicepreședinte AOSR, și prof. univ. dr. ing. Petru Andea, secretar științific AOSR.
„Sunt onorată să primesc Premiul „Ioan Moraru” din partea Academiei Oamenilor de Știință din România pentru volumul „Farmacologie pentru medici – volumul I”, publicat la Editura Medicală în 2022.
Gala Premiilor AOSR constituie un moment de referință pentru cercetarea științifică românească, prin calitatea și valoarea lucrărilor premiate. Acest eveniment se înscrie într-o tradiție academică de prestigiu a AOSR, subliniind rolul major pe care Academia Oamenilor de Știință din România îl acordă creativității, spiritului inovator și originalității în procesul dezvoltării cercetării științifice și al transferului de cunoaștere.
Le mulțumesc colegilor și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei lucrări, precum și celor care au sprijinit și recunoscut valoarea acesteia!” a declarat după eveniment prof. dr. univ. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj.
Prin anvergura cuprinderii domeniilor științifice, prin calitatea și valoarea lucrărilor premiate, sub semnătura unor autori consacrați, Gala Premiilor Academiei Oamenilor de Știință din România a constituit un eveniment de marcă al cercetării științifice românești.
Manifestarea, care se înscrie într-o fastă tradiție academică a AOSR, exprimă, în cadrul programelor și proiectelor instituției, rolul major pe care Academia Oamenilor de Știință din România îl acordă creativității, spiritului inovator și originalității în procesul dezvoltării cercetării științifice și al transferului de cunoaștere.
Gala Premiilor ediția 2024 se înscrie în Programul „România Cunoașterii”, inițiat de Academia Oamenilor de Știință din România, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, un Program de anvergură națională, care promovează educația, știința și cercetarea ca factori primordiali și vectori ai procesului de dezvoltare a României prin cunoaștere, un adevărat Proiect de Țară.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.