Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a prezentat joi, 28 martie a.c., la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, principalele investiții realizate în cadrul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean. La eveniment au participat și vicepreședinții Consiliului Județean Cluj, domnii Marius Mînzat și Vákár István.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Rezultatele investițiilor noastre extrem de consistente în acest spital care poate fi considerat un etalon în ceea ce privește activitatea spitalicească și cea ambulatorie, se văd în calitatea serviciilor de care beneficiază pacienții și, inclusiv, în faptul că instituția medicală a obținut, la finalul anului precedent, cel mai mare punctaj din țară la acreditare. Acordăm o atenție sporită nevoilor și solicitărilor Spitalului de Boli Infecțioase, astfel că, în ultimii ani, mai concret din anul 2016 și până în prezent, investițiile pe care le-am realizat, atât din fonduri europene cât și din bugetul propriu, depășesc 12 milioane de euro. Vom continua să investim în dotarea și modernizarea spitalelor clujene pentru că sănătatea este bunul cel mai de preț!”
Unul dintre proiectele finalizate de forul administrativ județean este cel care a avut ca scop creșterea siguranței pacienților internați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, prin amenajarea unui sistem de ventilare mecanică, filtrare și tratare a aerului. Lucrările în valoare de 16.151.996,89 de lei, cu T.V.A. inclus, au fost realizate în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Astfel, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este prima unitate medicală publică din țară în cadrul căreia toate spațiile în care sunt cazați pacienți dispun de sistem de ventilație, aerul fiind recirculat de 6 ori pe oră în saloane și de 12 ori pe oră în secția de terapie intensivă. Asta, în contextul în care în majoritatea instituțiilor sanitare, sistemul de ventilație există doar în sala de operație sau ATI.
De asemenea, Consiliul Județean Cluj implementează proiectul cu finanțare europeană care vizează reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Într-o primă etapă, forul administrativ județean va achiziționa 32 de dotări, respectiv o platformă automată pentru procesarea probelor microbiologice, un sistem automat de identificare a microorganismelor, bazat pe spectrometru de masă, 10 sisteme de purificare și dezinfectare a aerului, 10 aparate de curățare cu abur uscat și 10 sisteme de troliu modular flexibil pentru colectarea și distribuția lenjeriei.
Totodată, Consiliul Județean Cluj gestionează și proiectul ce vizează reabilitarea termică și eficientizarea energetică a unității sanitare, cu o valoare de cca. 37 de milioane de lei și care a fost depus spre finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
O altă investiție aflată în derulare la nivelul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase este modernizarea Camerei de Gardă în vederea transformării în Compartiment de Primiri Urgenţe de Specialitate. Pentru acest proiect Consiliul Județean Cluj a propus alocarea, din bugetul instituției, a sumei de 2.000.000 de lei.
În același timp, laboratorul de analize medicale, specializat pe diagnosticul infecțiilor cu bacterii, virusuri, paraziți și ciuperci, este foarte dezvoltat și dispune de dotări performante cu ajutorul cărora se efectuează analize de ultimă oră. Acesta este unul din puținele laboratoare din țară care are în dotare un aparat de ultimă generație cu care specialiștii pot diagnostica o bacterie în mai puțin de 24 de ore deși, în general, e nevoie de cca. 48 de ore. Nu în ultimul rând, extrem de importante în procesul de efectuare a analizelor și examinare a probelor sunt robotul de sortare a probelor biologice, prin intermediul căruia sunt examinate cca. 1.000 de probe pe zi, și sistemul de identificare bacteriană.
Banii alocați de Consiliul Județean au fost utilizați și pentru modernizarea și reabilitarea Farmaciei; extinderea și modernizarea Laboratorului de analize medicale; reabilitarea, modernizarea și dotarea Blocului alimentar; extinderea și reabilitarea Ambulatoriului Integrat; achiziționarea unui sistem de transport pneumatic; amenajarea spațiilor pentru monitorizarea femeilor însărcinate, înlocuirea ascensoarelor etc. Desigur, la toate acestea se adaugă aparatura modernă, precum computer tomograf, ecografe de ultimă generație, aparate de radiologie, microscoape ș.a.m.d.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este structurat pe două activități principale ale sistemului de sănătate, și anume activitate spitalicească și activitate ambulatorie. Doar în anul 2023, au fost realizate 181.660 de consultații în spital și în Ambulator, 933.038 de analize medicale, 50.377 de spitalizări de zi și 146.598 de tratamente medicale în Ambulator, cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.