UMF Cluj a publicat metodologia de admitere pentru sesiunea iulie 2024

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a publicat aseară, în 1 februarie 2024, metodologia de admitere valabilă pentru sesiunea iulie 2024. Cu mai puțin de 6 luni înainte de examenul de admitere, conducerea UMF a decis ca admiterea la Facultățile de Medicină și Medicină Dentară, unde este cea mai mare concurență, media să nu se mai facă în mod egal între punctajul obținut de Biologie și cel de Chimie. Astfel, în acest an universitar, proba de admitere nu va mai conține 25 de întrebări din Biologie și 25 din Chimie, ci va avea 35 de întrebări din Biologie și 15 întrebări din Chimie. Așadar, ponderea nu va mai fi egală ca în ultimii cel puțin 10 ani- 50% biologie, 50% chimie-, ci va fi 70% biologie și 30% chimie.

Timp de foarte mulți ani, inclusiv admiterea 2023,  la UMF Cluj, conform metodologiei de admitere ponderea întrebărilor între BIologie și Chimie era egală: ”la programele de studiu Medicină şi Medicină Dentară, subiectele de examen vor fi comune, candidaţii pot opta, la înscriere, pentru cele două programe de studii. Teza de concurs conţine întrebări din tematica de biologie și chimie, în proporție egală”.

UMF Cluj schimbă admiterea: Biologia are o pondere de 70% din intrebari (35 din 50), iar Chimia 30% (15 din 50)

UMF Cluj a anunțat aseară că, începând din acest an, modifică ponderea întrebărilor de Biologie și Chimie,  și proba de admitere va avea mult mai multe întrebări de biologie.

Admiterea la facultățile de Medicina și Medicina Dentară din cadrul UMF Cluj a mai suferit o modificare radicală, aplicată prima dată in vara anului 2023, când a fost introdus manualul „Barron’s Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină”. Atunci, însă, modificarea a fost anunțată cu un an și jumătate înainte de a fi aplicată.  În februarie 2022, UMF Cluj a anunțat că pentru vara anului 2023 (deci peste un an și jumătate), candidații vor trebui să se pregătească din tratatul Barron’ s, nu din manualul de Biologie clasa a XI-a,  publicat la editura Corint, și care se studiază în școlile din România. Astfel, candidații sunt nevoiți să se pregătească în privat dintr-un manual care nu se predă în școală. Din fericire, această decizie a fost anunțată din timp,  cu un an și jumătate înainte.

De aceasta dată, însă, schimbarea metodologiei de admitere se face cu mai puțin de 6 luni înainte de examen. Conform metodologiei pentru 2024, apărută aseară: ”La programele de studii Medicină şi Medicină dentară, teza de concurs va conţine întrebări din tematica de biologie și chimie (35 întrebări biologie și 15 întrebări chimie)” 

Autonomia universitară permite oricărei universități să stabilească metodologia de admitere. Surprinzător și neplăcut pentru candidați este, însă, faptul că o astfel de schimbare este anunțată chiar pentru anul în curs, după ce ani de zile la UMF Cluj a existat regula că Biologia și Chimia au pondere egală. Astfel,  candidații care știau de ani de zile și se pregăteau deja cel puțin din clasa a XI a în mod egal pentru chimie și biologie, află cu mai puțin de jumătate de an înainte de examen, că, de fapt, biologia are o valoare mai mult decât dublă față de chimie la admiterea din vara 2024.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *