
O propunere legislativă care va avea un rol extrem de important în asigurarea asistenței medicale primare în România, a cărei coinițiator este deputatul PNL de Cluj Cristina Burciu, a fost adoptată de Parlamentul României.
„Actul normativ modifică și completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în sensul declarării cabinetelor de medicină de familie, precum și a punctelor de lucru ale acestora, ca fiind unități sanitare de utilitate publică. Chiar dacă art. 74 din Legea nr. 95/2006 stipulează în prezent acordarea de către autoritățile locale a unor facilități și stimulente pentru instalarea medicilor și pentru înființarea și funcționarea cabinetelor de medicină de famiIie, era imposibilă semnarea unor contracte de comodat, din cauza unor prevederi legislative aflate în vigoare. Din cauza faptului că, spre deosebire de spitale, cabinetele de medicină de familie nu erau declarate prin lege ca fiind unități de utilitate publică, autoritațile locale nu puteau decide darea în folosință gratuită a spațiilor aflate în proprietatea publică către medicii de familie.
În aceste condiții, proiectul legislativ era imperios necesar, mai ales din perspectiva faptului că, în prezent, există multe proiecte asumate de către administrațiile locale, în scopul facilitării accesului unui număr cât mai mare de cetățeni la asistența medicală primară.
Mai mult, în ultima perioadă am asistat la o diminunare drastică a numărului unităților medico-sanitare din țară, mai ales în mediul rural, unde asistența medicală primară este asigurată doar într-un procent de 40%.
Actul normativ al parlamentarilor PNL va conferi astfel posibilitatea autorităților locale de a beneficia de pârghiile legislative necesare pentru a acorda cabinetelor de medicină de familie cele mai potrivite facilități și stimulente. Sunt încrezătoare că, după promulgarea legii, vom asista la creșterea numărului românilor care beneficiază de servicii medicale, fapt ce va conduce, iremediabil, la îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea speranței de viață a românilor” a anunțat deputatul Cristina Burciu.


Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.