După declarațiile rectorului UBB Daniel David, potrivit cărora a fost și este o greșeală separarea învățământului universitar medical românesc de universitățile tradiționale, Știri de Cluj a solicitat un punct de vedere rectorului UMF „Iuliu Hațieganu”, prof. dr. Anca Buzoianu.
„Noi nu luăm în calcul și nu vrem să luăm nici măcar în discuție o astfel de comasare, atâta timp cât Constituția României garantează autonomia universitară. Nu avem niciun interes sau vreun câștig să fuzionăm cu nicio instituție. Rezultatele absolvenților noștri, care sunt primii din țara la rezidențiat, cele științifice și cele financiare, ne arată că suntem pe drumul cel bun.
Astfel de modificări structurale nu ar face decât să afecteze nivelul ridicat al calității învățământului atins de UMF Cluj-Napoca în urma unei strategii coerente și bine aplicate timp de 30 de ani și cu rezultate evidente.
Este și aceasta o piață concurențială, iar producția științifică a UMF Cluj-Napoca este cea mai bună din România, raportat la numărul de cadre didactice. Fiecare universitate trebuie să facă tot ceea ce poate pentru a fi mai performantă”, a declarat rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, prof. dr. Anca Buzoianu.
Mai multe pe acest subiect – Rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, respinge ideea unificării universităților, vehiculată de rectorul UBB Cluj, Daniel David.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.