UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca ne invită vineri, 28 aprilie, ora 17:00, în Aula ”Iuliu Hațieganu”, să celebrăm acordarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa domnului prof. dr. Sergiu P. Pașca.
„Vom avea oportunitatea de a afla, din discursul domnului profesor Pașca, detalii despre realizările sale profesionale și ce presupune activitatea de cercetător, atât în perioada studenției, cât și în cadrul unei universități de prestigiu precum Universitatea Stanford.
Prezența dumneavoastră ne va bucura și onora în egală măsură! Intrarea este deschisă tuturor celor interesați. Vă așteptăm cu drag!” a anunțat conducerea UMF Cluj.
Cine este Sergiu Pașca?
Sergiu Pasca s-a nascut in 30 ianuarie 1982 la Cluj-Napoca iar copilaria si-a petrecut-o la Aiud. Studiile de formare in medicina si primii mentori i-a avut in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie din Cluj.
Cercetătorul clujean Sergiu Pașca (41 ani) a fost premiat de Statul român cu Premiul Special pentru Excelență în cercetare la nivel mondial. Pașca este considerat speranța României pentru Premiul Nobel.
Distincția a fost oferită în cadrul primei ediții a Galei Cercetării Românești, eveniment care a avut loc la Ateneul Român, marți, 31 ianuarie 2023. Cercetătorul nascut la Cluj-Napoca a transmis un mesaj cu ocazia evenimentului: „Mulțumesc membrilor juriului pentru recunoașterea meritelor descoperirilor făcute de grupul meu de cercetare și desigur Guvernului României pentru inițiativă acestei gale. Sunt profesor de psihiatrie și științele comportamentului la Stanford și directorul fondator al programului de organogeneză a creierului al Universității. Însă sunt medic de profesie și preocuparea mea principală de aproape 20 de ani a fost și continuă să fie înțelegerea cauzelor biologice ale bolilor neuropsihiatrice
Terapii curative pentru aceste boli devastatoare vor deveni posibile doar atunci când vom înțelege mecanismele moleculare, celulare și de circuit ale creierului uman. De aceea de mai bine de un deceniu, împreună cu colegii mei am dezvoltat modele celulare umane ale creierului. Astăzi putem să luam doar câteva celule din piele de la orice pacient, să le transformăm în laborator în celule stem și apoi, folosind metode dezvoltate de noi în laborator să le ghidăm să se transforme în neuroni funcționali umani. Crescând aceste culturi celulare umane, numite organoizi și asembloizi, putem în mod neinvaziv să construim circuite complexe ale creierului în plăcuțe de laborator”, a precizat clujean, în vârstă de 41 de ani.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.