Judecătoria Cluj-Napoca a dispus achitarea profesorilor Marius Bojiță, Simona Hegheș, Doina Miere și conferențiarilor Angela Filip și Roxana Ban, într-un dosar în care inițial cei cinci universitari chiar au fost reținuți pentru 24 de ore, deși era clar că acuzațiile aduse nu existau.
Din motivarea sentinței de achitare, se arată: „Pentru aceste considerente, instanța constată că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată nu există, motiv pentru care, în baza art. 396 alin. 1 și 5 C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a) C.proc.pen., va dispune achitarea inculpaților Hegheș Simona Codruţa, Bojiță Marius Traian, Miere Doina, Filip Lorena-Angela și Banc Roxana pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000. V”.
Cât despre acuzațiile de fals intelectual, instanța a decis: „Reținând toate aceste considerente, instanța apreciază că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals intelectual în participație improprie, în formă continuată, prev. art. 52 alin. 3 C.pen. rap. la art. 321 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., motiv pentru care, în baza art. 396 alin. 1 și 5 C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.proc.pen., va dispune achitarea inculpaților Hegheș Simona Codruţa, Bojiță Marius Traian, Miere Doina, Filip Lorena-Angela și Banc Roxana pentru săvârşirea acestor fapte”
De ce au fost acuzați universitarii?
Potrivit procurorilor, „În perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat de disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul <<Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitat>> cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Conform catalogului cursului de perfecţionară postuniversitară, participanţii la acest curs au fost persoanele din tabelul (ANONIMIZARE). Acestea au achitat o taxă de înscriere şi au fost declaraţi admişi la examenul din 06.12.2016(…).
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii. Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Cine este Marius Traian Bojiță ?
În prezent, Marius Traian Bojiță, fost rector al UMF Cluj, este președintele Fundației Transilvania Leaders, un grup constituit din “personalități reprezentative ale intelectualității transilvănene, universitari și oameni de afaceri care au decis să se implice activ în promovarea orașului nostru”, după prezentarea de pe site-ul Fundației.
Doctor în Științe Farmaceutice din anul 1981, Marius Traian Bojiță a fost succesiv, președinte al Colegiului Farmaciștilor din România, decan al Facultății de Farmacie, prorector, rector și președinte al UMF.
Marius Traian Bojiță este distins cu ”Ordinul Național-Serviciul Credincios cu Gradul de Mare Ofițer”, acordat de către Ministerul Educației Naționale din Franța; „Crucea Transilvană” acordată de Mitropolia Clujului; este, de asemenea, Doctor Honoris Causa al Universității ”Lucian Blaga” Sibiu, ”Ovidius” Constanța.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.