Județul Hunedoara are cea mai modernă secție de Pediatrie din Transilvania: Noua secție urmează să fie dată în folosință la SJU Deva!

Lucrările de reparații capitale la Spitalul Județean de Urgență din Deva sunt pe ultima sută de metri. În câteva zile, constructorul va preda o unitate medicală reabilitată complet, la standarde europene, care poate rivaliza cu marile clinici din România și de peste hotare.

Secția de Pediatrie, unică în vestul țării

Noua secție destinată micilor pacienți este mult-așteptată de către comunitatea din județul Hunedoara și va fi dată în curând în folosință, în prezent derulându-se procedura de avizare. Pacienții care vor ajunge aici, precum și însoțitorii lor, vor beneficia atât de îngrijire atentă, la standarde ridicate, cât și de condiții de cazare ireproșabile, demne de o unitate sanitară a secolului 21.

Secția de Pediatrie va funcționa în spațiul de la etajul IV al blocului principal căruia i s-a adăugat o extindere peste etajul III în corpul mic. Suprafața de peste 1.600 mp este suficientă pentru a asigura o spitalizare în condiții moderne a micilor pacienți și a aparținătorilor acestora.

Noua secție de pediatrie a SJU Deva poate găzdui 45 de pacienți, iar structura funcțională s-a realizat pe principiul separării pe 3 nuclee în funcție de vârsta pacienților (0-3 ani, 3-6 ani și 6-14 ani).

Secția va asigura și servicii de investigații medicale (endoscopie, neurologie, EKG, ecograf, etc.) dar, în același timp, va dispune și de un loc de joacă pentru cei mici. La elaborarea soluțiilor s-au avut în vedere normele tehnice în vigoare pentru unități medicale, precum și sugestiile personalului medical. De asemenea, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, secția a fost utilată și mobilată numai cu mobilier nou!

Pentru a crea o atmosferă primitoare, Consiliul Județean Hunedoara a apelat la elevii Liceului de Muzică și Arte Plastice din Deva. Astfel, 46 de elevi îndrumați de cadrele didactice, au desenat cu talent și dragoste scene din poveștile copilăriei. Saloanele decorate cu desene vesele, în culori vii, le vor face pacienților șederea mai plăcută și îi vor ajuta să treacă mai ușor peste suferința de moment.

Ce se întâmplă cu vechea Pediatrie

Pentru clădirea monument istoric din care se va muta secția de Pediatrie, Consiliul Județean Hunedoara a atras fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea proiectului de reabilitare este de aproape un milion de euro, iar imobilul va fi pus la dispoziția extensiei Deva a Facultății de Asistență Medicală Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

De altfel, Consiliul Județean Hunedoara s-a implicat în ultimii ani pentru a finanța întreținerea și reparația acestui imobil. În 2016, imediat după ce PSD a câștigat conducerea Consiliului Județean Hunedoara, au fost alocați banii pentru primele lucrări de amploare de după 1989. O primă intervenție realizată de Consiliul Județean Hunedoara în toamna anului 2016 a vizat refacerea acoperișului, schimbarea tâmplăriei exterioare la mansardă, la etajele II și III, zugrăveli și pardoseală acoperită cu tarchet. În anul următor au fost executate lucrări de schimbarea tâmplăriei și realizarea finisajelor la etajul I și parterul clădirii.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *