210 copilași din Măguri-Răcătău, Măguri-Bogdănești și Muntele Rece au fost consultați oftalmologic

210 copilași din Măguri-Răcătău, Măguri-Bogdănești și Muntele Rece au fost consultați oftalmologic gratuit, au anunțat cei de la CERT Transilvania.

  • 210 copilași consultați
  • 23 de perechi de ochelari
  • 2 recomandări pentru operație
  • 1 recomandare pentru investigații suplimentare medicină generală
sursă foto: CERT Transilvania

„Acesta este bilanțul proiectului medical, specializarea oftalmologie pediatrică, derulat în beneficiul copiilor care învață la școlile gimnaziale Măguri-Răcătău, Măguri-Bogdănești și Muntele Rece.

Inițiativa a aparținut doamnei doctor Alina Iuga, din cadrul Polinox Centru Medical Florești și noi am fost tare bucuroși să dăm o mână de ajutor, știind cât de importante sunt aceste servicii medicale gratuite pentru copilașii care nu le pot accesa, fie din cauza distanței mari față de oraș, fie din cauza posibilităților materiale reduse.

Timp de trei săptămâni, doamna doctor și echipa sa a oferit consultații și recomandări, a realizat investigații suplimentare acolo unde a fost necesar și a obținut sprijinul partenerilor săi pentru realizarea ochelarilor cu titlu gratuit.

Mulțumim Essilor pentru rame și lentile și Optilab Solutions Brasov pentru montaj! Mulțumim doamnei doctor Alina Iuga și felicitări pentru inițiativă și dedicare!

Pentru că ochișorii sănătoși înseamnă performanțe școlare mai bune, putere de concentrare sporită și o calitate a vieții superioară” au anunțat cei de la CERT Transilvania.

sursă foto: CERT Transilvania
sursă foto: CERT Transilvania

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *