
Sănătate Info se alătură comunității medicale din Cluj-Napoca și face apel la bunăvoința oamenilor pentru a salva un tânăr medic clujean.
„E weekend și început de vară iar terasele sunt pline. Unii au plecat deja în vacanțe, mai e un pic și se termină școala, balurile de absolvire sunt deja programate, rochiile pregătite și peste toate astea a început și sezonul nunților, petreceri mult amânate din cauza pandemiei. Pare că toată lumea are în agendă un astfel de eveniment și cu toții se gândesc la distracție. Sau cel puțin toți cei care mi-au ieșit în cale în ultimele zile.
Toți în afară de Radu. Stă împietrit pe marginea patului și îi e frică să miște vreun deget de teamă să nu trezească durerea. Durerea ascuțită ca o mie de ace care îi străpunge picioarele și spatele. Și brațele iar uneori și ochii. Nu mai știe de unde vine și încotro se îndreaptă, dar suferința este prezentă, este acolo, este în toată ființa lui de mai mult de doi ani. Este acută și arde și există. Scurtele momente de relaxare vin în urma unor doze din ce în ce mai mari de opioide, denumirea medicală a drogurilor de care Radu a ajuns dependent. Iar dacă va fi să fie, de dependența aceasta nu va mai putea scăpa decât la dezintoxicare. Deocamdată însă nu se pune problema. Violența durerilor este insuportabilă pentru orice organism uman iar Radu nu face excepție. În unele nopți pătura cu care se învelește îl arde ca un fier încins iar picăturile de apă din duș sunt cuțite care i se răsucesc în mușchi. Durerile cresc de la zi la zi și nu are nici unde, nici cum să fugă de ele, este captiv în propriul corp din ce în ce mai slăbit de boală.
Radu este un tânăr de 26 de ani. Medic. Nu a apucat însă să-și dea rezidențiatul pentru că boala a venit ca un uragan, zdrobindu-l fizic și spulberându-i toate visele. Diagnosticul inițial a fost o tumoră de dimensiuni mari la nivelul coloanei vertebrale care comprima măduva spinării la nivel lombar și care provoca dureri foarte puternice. A avut 2 operații dificile (în 2020 și 2021) cu risc ridicat de destabilizare a coloanei, lucru care din păcate s-a și întâmplat. În urma acestora, Radu a rămas cu dificultăți la mers iar durerile atroce de acum sunt produse de compresiunea rădăcinilor nervoase care ies din măduvă printr-un spațiu îngustat. Cazul este unul rar și foarte complicat dar nu imposibil de rezolvat. La Spitalul Universitar Balgrist din Elvetia, specializat în neurochirurgia malformațiilor de coloană, există un colectiv de medici care ar putea să facă operația salvatoare care va decomprima rădăcinile prin îndepărtarea malformației și stabilizarea coloanei prin inserarea de tije și șuruburi.
85000 de euro costă intervenția și, desigur, părinții lui au făcut toate eforturile pentru a strânge banii dar după atâtea cheltuieli cu boala au ajuns la fundul sacului.
Nu îl cunosc personal pe Radu ci doar pe părinții lui. Tatăl lui a fost coleg cu Cristi, soțul meu, la Fabrica de Sticlă pe vremea când era o mândrie să lucrezi acolo. Suntem deci aproximativ din aceeași generație și când aud de cazuri ca acesta nu pot să nu mă întreb de ce soarta i-a lovit pe ei și nu pe noi? De ce părinții lui Radu au de dus o cruce atât de grea și de ce pe noi Dumnezeu ne-a ales să avem copii sănătoși și fără probleme? Iar din recunoștința mea aș vrea ca măcar atât să pot face, să ajut la adunarea banilor pentru ca Radu să se facă bine. Fără operația aceasta, boala lui se va agrava în timp și va devine ireversibilă, fără posibilitatea unui alt tratament.
În timp ce noi dormim, mâncăm, râdem, citim, ne jucăm cu copiii sau mergem la cumpărături, Radu stă în capul oaselor cu durerea surdă strângându-l ca o menghină de toate încheieturile, gândindu-se cu groază la efortul uriaș pe care va trebui să-l facă pentru cei câțiva pași ca să meargă la baie. Iar apoi o să-l treacă din nou sudori reci să întindă mâna după o carte sau să își schimbe tricoul. Pentru că de legat șireturile, nici nu mai poate fi vorba.
Dacă vreți să îl ajutăm pe Radu Martin, haideți să punem mână de la mână și să donăm, atât cât ne stă fiecăruia în putință. Orice sumă este binevenită. Din motive lesne de înțeles, conturile sunt deschise pe numele mamei lui Radu:
- MARTIN POMPILIA, cont în lei RO71 RNCB 0318 0824 4152 0001, deschis la BCR
- MARTIN POMPILIA, cont în euro RO92 RNCB 0318 0824 4152 0011, deschis la BCR
- MARTIN POMPILIA, cont în lei RO17INGB0000999900482307, deschis la ING
- Se poate dona și prin Revolut, Martin Pompilia, RO35BREL0005508871830100
- sau @martinvgdr” a anunțat pe o rețea de socializare, o clujeancă.


Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.