Vopseaua de ouă comercializată în magazinele din România poate conține până la 11 E-uri

Produsele de tip vopsea de ouă comercializate în magazinele din România pot conține până la 11 E-uri, arată InfoCons, în urma unui studiu realizat pe baza etichetelor acestora.

„Vopseaua de ouă nu numai că ne influenţează vizual şi ne aduce, poate, o bucurie ca şi coloristică o oului de paşte, dar se transferă atât în produse – în ouă- sau se transferă pe mână, ceea ce înseamnă că ar trebui să fim mai atenţi şi mai responsabili atunci când cumpărăm vopsea de ouă – un produs pe care îl cumpărăm poate doar să fie.

Necitind eticheta şi nici măcar cantitatea minimă de ouă care pot fi vopsite, care de altfel influenţează şi preţul.

Dar, atenţie, vopseaua de ouă poate să conţină până la 11 E-uri și, chiar dacă este pe coaja oului, ajungem să o ingerăm prin transferul pe mâini sau prin transferul direct în ouă!”, avertizează Sorin Mierlea, preşedinte InfoCons.

Potrivit sursei citate, situația este următoarea:

  • 11.48% din produse au în compoziție 11 E-uri
  • 9.84% din produse au în compoziție 10 E-uri
  • 16.39% din produse au în compoziție 9 E-uri
  • 11.48% din produse au în compoziție 8 E-uri
  • 1.64% din produse au în compoziție 7 E-uri
  • 14.75% din produse au în compoziție 6 E-uri
  • 1.64% din produse au în compoziție 5 E-uri
  • 13.11% din produse au în compoziție 4 E-uri
  • 3.28% din produse au în compoziție 3 E-uri
  • 9.84% din produse au în compoziție 2 E-uri
  • 4.92% din produse au în compoziție 1 aditiv alimentar
  • 1.64% din produse nu au în compoziție E-uri

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *