
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul 4 în Metarankingul Universitar pe anul 2021, realizat de Ministerul Educației, care clasifică cele mai performante instituții de învățământ superior la nivel științific și cu vizibilitate internațională în clasamentele globale ale universităților.
Metarankingul naţional este un mecanism de ierarhizare conceput pe baza analizei a 9 clasamente universitare internaţionale, recunoscute de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG), în care sunt prezente universităţile româneşti, conform metodologiei stabilite prin ordinul Ministerului Educației. Au fost ierarhizate 30 de universități românești de stat, dintr-un total de 54 și o singură universitate privată, dintr-un total de 40.
„Poziționarea universității noastre în acest clasament reprezintă o confirmare a faptului că, prin rezultatele muncii colegilor noștri, ne situăm în rândul elitelor. Deși suntem o universitate mică, cu doar trei facultăți, comparativ cu alte instituții de învățământ superior incluse în acest clasament, avem o valoare incontestabilă, recunoscută nu doar la nivel național, ci și pe plan internațional. O astfel de poziționare ne aduce avantajul de a beneficia de finanțări suplimentare, prin care vom susține proiectele educaționale și de cercetare din cadrul universității. Astfel, vom continua să dezvoltăm noi proiecte în domeniul medical și farmaceutic, care vor fi oferi beneficii comunității noastre academice, dar mai ales societății”, transmite prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.


Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.