Dan Eniu voia să se facă inginer electronist. Astăzi este unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi oncologi din România, iar drumul până aici, spune în interviul „Cancerul nu este un capăt de drum!”, realizat de Dragotesc Ionuț, a fost mai degrabă un șir de întâmplări pe care abia mai târziu le-a înțeles.
Un olimpic la fizică, nu un viitor medic
În anii ’80, tânărul Eniu desfăcea jucării ca să vadă din ce sunt făcute, construia aparate și lua premii la concursuri de tehnică. Era olimpic la fizică și își vedea viitorul la Politehnică. Medicina era doar a doua opțiune, deși venea dintr-o familie de medici.
Cotitura a venit după o vizită aranjată de tatăl său la decanul Facultății de Automatizări și Calculatoare. Decanul a vorbit cu entuziasm despre calculatoarele cât o încăpere, dar răspunsurile despre absolvenți au fost mai puțin strălucitoare: unul sau doi rămâneau în cercetare, câțiva ajungeau în cele două fabrici de electronică din țară, iar restul țineau prezența muncitorilor prin alte fabrici. Concluzia tatălui a fost simplă: „Dacă faci medicină, indiferent ce specialitate, e război, e pace, e greu, e ușor, tu îți faci meseria, îngrijești oameni.”
Eniu rezumă azi acel moment într-o frază: „Medicina m-a ales pe mine.” La început a fost o meserie aleasă din rațiuni practice. Partea umană a descoperit-o abia în facultate, la Cluj, și apoi în contactul zilnic cu bolnavii. „Începe ca o meserie și se termină ca o vocație”, spune el.
Urologia pierdută, oncologia găsită
În ultimii trei ani de facultate a fost „copilul clinicii” de urologie, alături de profesorul Ioan Coman, pe care îl numește maestrul său. Voia să rămână acolo. Dar a terminat în 1991, în anii schimbărilor de după Revoluție, iar singurul post de urologie fusese deja promis mai multor candidați de un profesor venit de la București.
În același an se înființase catedra de chirurgie oncologică, iar postul de asistent nu-l voia nimeni. Așa a ajuns în specialitatea în care lucrează de peste trei decenii. Medicul citează o frază care i-a rămas în minte: „Ce-mi place foarte mult la Dumnezeu este capacitatea Lui de a-mi strica planurile înainte ca ele să mă distrugă.”
Oncologia era atunci o specialitate printre altele. Între timp a devenit dominantă ca număr de cazuri, iar Eniu a crescut odată cu ea: a introdus procedee noi, a deschis direcții și a format generații de chirurgi.
Franța, 1994: momentul în care a ales România
La începutul anilor ’90 a petrecut aproape un an în centre de top din Franța. Spune că a învățat acolo cât într-un rezidențiat întreg. Clinica l-ar fi păstrat, iar o carieră occidentală era la îndemână.
A ales să se întoarcă. Era o perioadă optimistă, tocmai își cumpărase primul apartament, avea un copil și al doilea era pe drum. Dar motivul de fond este altul: „Eu am beneficiat de niște condiții foarte bune ca să cresc în România. Și acum, când sunt pregătit, să plec să îngrijesc bolnavii altei nații, care n-a făcut nimic pentru mine? Pentru ce, pentru bani?”
De atunci, spune el, la fiecare congres sau curs din străinătate a încercat să arate că medicii români sunt pregătiți. A adus profesori străini la Cluj, a organizat workshop-uri și a prezentat cazuistica institutului, mult mai mare decât a multor spitale europene: în jur de 300 de cancere ovariene pe an, față de 20–30 în alte centre.
30 de ani, aceeași bucurie
Astăzi, după peste 30 de ani de profesie, Dan Eniu spune că vine cu drag la serviciu și că nu așteaptă pensionarea. Iar fiul său tocmai a terminat Medicina, ceea ce îi readuce în minte euforia propriului început.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.