Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, modernizat cu fonduri europene

Lucrările de modernizare, extindere și reabilitare a Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix vor începe în perioada următoare, termenul de finalizare fiind stabilit pentru luna decembrie 2027, a anunțat vineri unitatea medicală. Pe durata derulării proiectului, spitalul va continua să asigure servicii medicale, activitatea urmând să se desfășoare în paralel cu lucrările de execuție.

Proiectul, intitulat „Îmbunătățirea accesului egal la asistență medicală prin extinderea, modernizarea și reabilitarea spitalului”, este finanțat din fonduri europene prin Programul Sănătate al Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, valoarea totală eligibilă a investiției fiind de 64,7 milioane de lei. Informațiile au fost transmise de Agerpres.

Investiția are ca obiectiv principal îmbunătățirea accesului la servicii de recuperare medicală, în special pentru pacienții cu dizabilități sau cu mobilitate redusă. În cadrul proiectului, spitalul va fi modernizat și extins, iar spațiile administrative existente la parter vor fi relocate într-o clădire nouă. În locul acestora vor fi amenajate cabinete medicale moderne, spații dedicate terapiilor de recuperare cu aparatură robotică, precum și zone pentru activități practice destinate studenților.

Confortul pacienților va fi sporit prin extinderea saloanelor și realizarea unor noi grupuri sanitare, adaptate cerințelor actuale. Totodată, proiectul prevede amenajarea unor parcări suplimentare și modernizarea infrastructurii de acces, prin realizarea de rampe pentru persoanele cu dizabilități, instalarea de lifturi dotate cu semnalizare sonoră și sisteme Braille pentru persoanele cu deficiențe de vedere, semnalizare vizuală pentru persoanele cu deficiențe de auz, precum și amenajarea unor zone de relaxare pentru însoțitori.

Prin implementarea acestui proiect, conducerea spitalului își propune să ofere servicii medicale de calitate pentru peste 14.000 de pacienți anual și să asigure ca minimum 35% din energia utilizată de unitatea medicală să provină din surse regenerabile, contribuind astfel atât la creșterea accesibilității, cât și la eficiența energetică a spitalului.

Loading

Separator image Posted in Știri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *