Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj confirmă, prin datele oficiale ale ultimului an, statutul său de unitate medicală de referință la nivel național și regional. Activitatea desfășurată plasează SCJU Cluj pe locul al doilea la nivel național în ceea ce privește numărul de pacienți internați și pe primul loc la Indicele de Complexitate a Cazurilor (ICM), cu o valoare medie de 2,34, între spitalele din aceeași categorie.
În cursul ultimului an, 55.915 pacienți au fost internați în regim de spitalizare continuă, cu o medie zilnică de 960 de pacienți internați pe secțiile spitalului. Aproximativ 37% dintre pacienți au provenit din afara județului Cluj, ceea ce confirmă rolul oficial al unității ca spital regional de categoria I, cu nivel de competență foarte înalt.
Activitatea din structurile de urgență a fost una intensă. În anul 2025, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a înregistrat 119.437 de prezentări în urgență. Dintre acestea, 41.915 pacienți au fost consultați în cadrul UPU, iar 9.680 au reprezentat cazuri critice. Cele nouă camere de gardă ale spitalului au acordat consultații pentru 77.522 de pacienți, cele mai multe fiind înregistrate la Camera de Gardă Ortopedie-Traumatologie (19.937 pacienți), ORL (12.922 pacienți) și Oftalmologie (12.142 pacienți).
De asemenea, în cele 42 de săli de operații, au fost efectuate 27.093 de intervenții chirurgicale, iar în cadrul celor 43 de cabinete de specialitate din ambulatoriul integrat au fost acordate 186.067 de consultații. Datele arată o creștere de aproximativ 10% a numărului de pacienți față de anul precedent.
Pe lângă volumul mare de activitate, spitalul a realizat proceduri medicale în premieră și a deschis noi facilități medicale, prin investiții din fonduri nerambursabile, completate de fonduri provenite din venituri proprii.
„Datele din acest scurt bilanț arată o creștere cu aproximativ 10 procente a numărului de pacienți față de anul precedent. Pe lângă numărul important de paciență tratați, spitalul a reușit să realizeze mai multe proceduri medicale în premieră și a deschis facilități medicale noi, prin investiții din fonduri nerambursabile, completate cu fonduri rezultate din venituri proprii.
Privim cu optimism spre anul care abia a început, pregătiți să facem față tuturor provocărilor. Dorim să implementăm cu maximă eficiență toate măsurile de reformă aflate pe agenda ministerului, menite să imbunătățească modul în care pacienții beneficiază de servicii medicale”, a declarat managerul SCJU Cluj, prof. univ. dr. Claudia Gherman.
Bilanțul confirmă rolul esențial pe care Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj îl are în sistemul medical românesc, atât prin complexitatea cazurilor tratate, cât și prin capacitatea de a răspunde nevoilor unui număr foarte mare de pacienți din întreaga regiune.
![]()

Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.
