Prezentă în podcastul Horia Nasra Show, psihologul Gabriela Groza a explicat pe larg ce este depresia și, mai ales, de ce acest termen este folosit adesea impropriu în limbajul cotidian: „Depresia nu e doar o tristețe care apare la un moment dat. Deseori e folosit impropriu termenul, adică nu toată lumea care spune acum sunt într-o depresie chiar e într-o depresie”, a subliniat psihologul.
Tristețe profundă versus depresie
Gabriela Groza explică faptul că diferența dintre tristețe și depresie nu ține doar de intensitate, ci de natura emoției: „Diferența între tristețe, profundă să fie ea, și depresie nu e doar una legată de cantitate, e și una legată de calitate.”
Ea oferă un exemplu concret: „Atunci când sunt foarte trist, când m-am despărțit, pot să fiu foarte trist o săptămână, două, trei și să nu fie depresie. Pentru că tristețea ca atare, chiar dacă este puternică, nu are natura unei depresii dacă gândurile care îmi trec prin minte sunt funcționale, adică sunt adaptate situației.”
Astfel, tristețea este firească atunci când există o pierdere sau un eveniment dureros: „Sunt trist că m-am despărțit de iubita mea, sunt trist că multe dintre scopurile mele nu mai pot să fie împlinite având în vedere acest lucru.”
Simptomele specifice depresiei
În schimb, depresia presupune un tablou clinic clar, care trebuie să persiste cel puțin două săptămâni: „Pentru depresie trebuie să ai cel puțin două săptămâni cu o anumită simptomatologie, că e vorba de mănânc mai mult sau mănânc mai puțin, dorm mai mult, dorm mai puțin.”
Printre simptomele esențiale se numără afectarea stimei de sine și a perspectivei asupra viitorului: „Am sentimente legate de lipsa mea de valoare. Nu mă mai simt valoros. Gândesc că sunt o persoană ratată. Gânduri negative despre viitor. Am impresia că nimic nu o să meargă bine și dacă merge, oricum nu mai contează nimic.”
Lipsa speranței este un element central: „Nu are sens viitorul, nu are perspectivă viitorul, nu văd niciun motiv pentru care să mai fac ceva, adică lucrurile care îmi plăceau înainte acum nu mai îmi plac.”
Depresia afectează funcționarea zilnică
Psihologul subliniază că unul dintre criteriile esențiale este impactul asupra funcționării personale și sociale:
„Depresia e un pic altceva decât o tristețe mai puternică și unii oameni folosesc impropriu termenul depresie fără să fie vorba de depresie.”
Există și persoane cu predispoziție depresivă, pentru care depresia este o boală: „Alte persoane au o predispoziție depresivă și depresia e o boală. Dacă sunt persoane cu depresie cronică care odată la ceva timp au episoade depresive fără un motiv, asta e esența, că nu se justifică starea de motivul pe care le-ai avea sau nu le-ai avea.”
Diferența dintre tristețe și depresie se vede clar în capacitatea de a funcționa: „Una e să fii foarte trist când te-ai despărțit de iubita ta, dar în continuare înveți pentru examen, îți cauți un job, păstrezi relațiile cu ceilalți. Alta e să fii în depresie și să nu mai poți atinge scopurile, să nu mai vezi vreun sens pentru care să mai mergi la muncă.”
O diferență de calitate, nu doar de intensitate
În concluzie, Gabriela Groza atrage atenția asupra unei confuzii frecvente: „Pot să sufăr foarte tare, să fiu foarte trist și să nu fiu în depresie. Depresia e o diferență de calitate a emoției, a sentimentului, nu doar de cantitate.”
Mesajul său este unul de clarificare și educație, subliniind importanța folosirii corecte a termenilor și a recunoașterii momentului în care este necesar ajutorul de specialitate.
![]()

Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.
