Alexandru Rogobete: Avem în derulare peste 3.190 de contracte doar pe PNRR

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că sistemul medical românesc traversează, în ultimul an, una dintre cele mai dinamice etape de dezvoltare. Potrivit acestuia, investițiile nu mai rămân doar proiecte aprobate pe hârtie, ci se materializează în lucrări, echipamente și șantiere active în întreaga țară. Ritmul de implementare a programelor din sănătate, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a crescut vizibil, iar cifrele raportate confirmă această evoluție.

Într-un mesaj oficial, ministrul a prezentat situația execuției bugetare pentru componenta de sănătate din PNRR. Rogobete a arătat că:

„În ultimul an, sistemul de sănătate a intrat într-o etapă în care investițiile nu doar că sunt aprobate, ci se văd, se simt și avansează în ritm rapid.

  • PNRR 2023: 108 milioane lei plǎți efectuate
  • PNRR 2024: 1.12 miliarde lei plǎți efectuate
  • PNRR 2025 semestrul I: 734 milioane lei plăți efectuate
  • PNRR 2025 semestrul II: 2,3 miliarde lei plǎți efectuate
  • TOTAL: 4,27 miliarde lei execuție bugetarǎ pânǎ acum”.

Aceste sume, spune ministrul, reprezintă dovada unui ritm constant al investițiilor, lună de lună, în aparatură medicală modernă și în infrastructură sanitară. În prezent, peste 3.190 de contracte sunt în derulare exclusiv prin PNRR. În cadrul unui portofoliu atât de extins, unele proiecte avansează rapid, iar altele au necesitat ajustări tehnice, pentru care ministerul a intervenit punctual, astfel încât finanțările să nu fie pierdute.

Un punct important subliniat de Rogobete îl reprezintă infrastructura spitalicească. Ministrul afirmă că 17 spitale noi se află în construcție, proiecte care în urmă cu câțiva ani păreau doar idei inițiale, dar care astăzi se concretizează în șantiere active, cu un ritm de lucru vizibil. Pentru investițiile majore, a căror implementare depășește perioada de finanțare a PNRR, a fost stabilită continuitatea prin includerea lor în Programul Operațional Sănătate, astfel încât acestea să nu rămână blocate.

Este vorba despre obiective strategice – corpuri noi pentru oncologie, cardiologie, neurologie sau radioterapie în spitale județene, precum și proiecte regionale și naționale – menite să modernizeze profund serviciile medicale din România și să schimbe modul în care sunt tratate bolile grave.

Ministrul a mai explicat că aceste investiții reconfigurează harta medicală a țării, ridică standardele de siguranță și cresc calitatea actului medical. În mesajul său, Rogobete a transmis că progresele se bazează pe seriozitate, disciplină administrativă și pe dorința fermă de a lăsa în urmă un sistem de sănătate mai bun decât cel moștenit.

În încheiere, ministrul a afirmat: „Am spus mereu că încrederea se construiește prin fapte. Iar ritmul în care cresc aceste investiții arată că suntem pe drumul corect. Continuăm. Cu seriozitate, cu responsabilitate și cu obiectivul clar de a construi un sistem de sănătate mai bun decât cel pe care l-am găsit. Încrederea ne face bine.”

Loading

Separator image Posted in Știri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *