Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate a organizat sâmbătă, 18 mai, ceremonia de spargere a solului pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, începerea efectivă a lucrărilor la acest obiectiv.
La eveniment au participat, printre alții, ministrul Sănătății Alexandru Rafila, fostul premier și actual lider al PNL, Nicolae Ciucă, rectorul UMF, Anca Buzoianu, prof. univ. dr. Ștefan Florian, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, edilul comunei Florești, Bogdan Pivariu, președintele PNL Cluj, Daniel Buda, liderul PSD Cluj, Vasile Dîncu, fostul președinte al PSD Cluj – Remus Lăpușan.
Rectorul UMF Anca Buzoianu a anunțat că UMF Cluj va construi un cămin studențesc cu peste 500 de locuri lângă noul Spital Regional de Urgență Cluj.
„Dorim să facem căminul de studenți cât mai aproape (n.r. de Spitalul Regional de Urgență Cluj) pentru a evita ca studenții și rezidenții noștri să piardă timpul în trafic. Suntem acum în negocieri cu cei care ne pot da terenul, noi avem finanțarea dar ne trebuie și terenul. Sperăm să-l obținem cât mai aproape. În acest fel am face un HUB educațional-medical în această zonă.
Căminul ar trebui să aibă cel puțin 500 de locuri. În acest loc se va desfășura aproape jumătate din activitatea noastră didactică, anii clinici vor veni în cea mai mare parte aici, avem amfiteatre, săli de seminar, toate sunt prevăzute” a anunțat prof. univ. dr. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj.
Cu ocazia inaugurării, Alexandru Rafila a spus că oamenii așteaptă mai puțină politică și mai multă responsabilitate în interesul comunității.
„Au început lucrările la toate cele trei spitale Regionale din România. Avem o inaugurare simbolică acum, deoarece constructorul lucrează deja de o lună de zile și aproape 10% din lucrările pe care le realizează sunt finalizate. Calitatea asistenței medicale în România se îmbunătățește vizibil. Sunt foarte optimist pentru această construcție de la Cluj. Va deservi întreaga regiune. Spitalul acesta va deveni un reper pentru Ardeal. Spitalul se va face, dar trebuie să fim siguri că vom avea un acces rapid pentru pacienți. Trebuie găsită o soluție până atunci și sunt sigur că se va găsi. Traficul în această zonă este complicat. Oamenii așteaptă mai puțină politică și mai multă responsabilitate în interesul comunității”, a afirmat ministrul Sănătății.
![]()

Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.
