Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a marcat Ziua Mondială a Sănătății orale printr-o masă rotunda, la care s-a discutat situația sănătății orale în țara noastră. Evenimentul a făcut parte din campania „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”, desfășurată la nivel național, care are ca scop informarea și educarea comunității asupra importanței unei igiene dentare corecte și a unui stil de viață sănătos.
La masa rotundă au participat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, conf. dr. Cristian Dinu, decanul Facultății de Medicină Dentară, prof. dr. Radu Oprean, prorector pentru asigurarea calității și relații internaționale, dr. Luminița Chirilă, directorul general CAS Cluj, dr. Anda Curta medic șef INSP, Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj și reprezentanţi ai instituţiilor publice implicate în educaţia şi asigurarea sănătăţii copiilor (UMF „Iuliu Hațieganu”, Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj, DSP Cluj, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Direcţia de Asistenţă Socială și Medicală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Asociaţia Medicilor Școlari, medici stomatologi, ONG-uri și alte instituţii).
Pe parcursul evenimentului, au fost prezentate diferite inițiative, programe și proiecte din Cluj, prin care se promovează metodele de prevenire, dar și cele de tratament, ale afecțiunilor orale. Prima activitate din campanie a fost o acțiune de informare a celor mici, în cadrul căreia s-au distribuit materiale informative pentru 1.777 elevi și copii. Aceștia vor completa un jurnal de igienă, care urmează să fie trimis pe mail, pentru a se putea evalua impactul campaniei.
Sâmbătă, 23 martie 2024, la sala polivalentă BT Arena, între orele 11-18, se vor efectua consultații stomatologice gratuite, cei interesați putând primi un diagnostic și li se va recomanda unde pot urma tratamente stomatologice. Capacitatea de lucru, în cadrul acestei acțiuni, este de 4 pacienți pe oră.
Participanții la masa rotundă au mai făcut publice și o serie de cifre îngrijorătoare legate de starea de sănătate bucală a românilor. Astfel, în 2019, 48,2% dintre copiii cu vârste cuprinse între 1 și 9 ani s-au confruntat cu carii netratate ale dinților temporari, iar 41,3% dintre copiii cu vârsta de peste 5 ani au avut carii la dinții permanenți. România se află, de asemenea, pe primele locuri la cancerul cavității orale, dar și la cariile netratate.
„Din păcate, există o discrepanță importantă între rural și urban, între Cluj și celelalte orașe. În municipiul Cluj-Napoca, nivelul de educație, nivelul de acces la servicii medicale pentru copii este net superior celorlalte orașe din județul Cluj și cu atât mai mult în zonele rurale. Focusul anilor următori va fi pe orașele mici și zonele rurale, unde, din păcate cazurile sunt îngrijorătoare”, a declarat decanul Facultății de Medicină Dentară.
Primarul municipiului, prezent la eveniment, a prezentat rezultatele programului social derulat de universitate, Primăria Cluj-Napoca și Spitalul Județean de Urgență, prin care persoanele cu venituri reduse pot beneficia de tratamente dentare. Astfel, anul acesta au fost depuse 41 cereri, iar din septembrie 2021 și până în prezent, 245 persoane au lucrările stomatologice finalizate sau în curs de finalizare.
„În numele comunității noastre am transmis un mesaj de mulțumire ecosistemului clujean de sănătate publică, pentru oamenii ce se ocupă zi de zi de sănătatea noastră și merită tot respectul și aprecierea. Am subliniat importanța prevenției în sănătatea orală pentru creșterea calității vieții și pentru reducerea costurilor pe termen mediu și lung, având în vedere faptul că la nivel mondial aproximativ jumătate din populație se confruntă cu probleme stomatologice”, a declarat Emil Boc.
Sănătate Info este o platformă online apărută din Cluj-Napoca care își propune să prezinte idei și informații sănătoase din și despre medicină.